Bani prin Anghel Saligny, pentru două comune din județ

Bani prin Anghel Saligny, pentru două comune din județ
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a semnat miercuri 46 de contracte de finanţare prin Programul „Anghel Saligny” pentru implementarea unor proiecte în comunităţile locale. Dintre cele 46, două, cu o valoare totală de 13.774.732 lei, sunt pentru comune din judeţul Braşov.
Unul are drept scop realizarea de branşamente la reţeaua de alimentare cu apă în satele Felmer, Şoarş şi Bărcuţ, aparținând de comuna Şoarş. Pentru acest proiect, prin programul amintit, este alocată suma de 2.774.732 lei.
Al doilea proiect, în valoare de 11.000.000 lei, vizează înfiinţarea unei reţele de canalizare ape uzate menajere şi a unei staţii de epurare în satul Perşani – comuna Şinca.
„Proiectele finanţate prin Programul Anghel Saligny marchează paşi concreţi, cu efecte semnificative, către dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Cele 46 de proiectele, în valoare totală de 587.969.605 de lei, urmăresc modernizarea drumurilor de interes local, înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, precum şi construirea unor poduri şi punţi pietonale”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

