Expres

Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru drumuri din județ

Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru drumuri din județ

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, luni, 34 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 348.857.294,79 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

Proiectele finanțate prin acest program conduc la o creștere economică sustenabilă, la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea calității vieții cetățenilor. De asemenea, exemplele de bune practici pot reprezenta un impuls important și pentru alte comunități locale”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Locuitorii comunei Mândra vor beneficia de unul dintre contracte, în valoare totală de 6.947.784 lei. Banii vor fi utilizaţi pentru reabilitarea unor drumuri de interes local de pe raza comunei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button