Expres

BAC 2024. Din vacanță, direct la examen

BAC 2024. Din vacanță, direct la examen

Peste 146.000 de elevi din ultimul an de liceu vor participa la simularea examenului de Bacalaureat 2024 de luni, 4 martie, începând cu proba de limba și literatura română, transmite Ministerul Educației.

Simularea continuă marți, 5 martie, cu proba la alegere în funcție de profil – Matematică sau Istorie și, miercuri, 6 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Pe 7 martie este proba de limba maternă pentru elevii care aparțin minorităților naționale.

Pentru elevii din 14 județe din țară care au fost în vacanță în această săptămână, printre care și cei din Brașov, zilele de simulare coincid cu primele zile din modulul 4 de cursuri, la revenirea din vacanța de schi.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, conform procedurii Ministerului Educației. Accesul este permis în sală elevilor până la ora 8:30.

Potrivit comunicatului de la Ministerul Educației, „rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens”.

Notele nu se trec de regulă în catalog, doar prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15.00, și le veți găsi și pe myTEX.ro când vor fi afișate online de Ministerul Educației.

Mai multe conținuturi de la disciplinele de Bacalaureat, printre care cinci autori la limba română, au fost exceptate la aceste simulări din programele integrale pentru examenele din vară

Este a doua sesiune de corectare digitalizată a unor lucrări la nivel național, după simularea Evaluării Naționale de acum aproape o lună.

Procesul de corectare digitalizată prevede scanarea lucrărilor în sălile din centrele de examen, urcarea lor pe platforma de corectare digitalizată și repartizarea lor către profesori din toată țara, fără să fie din județul de origine al candidatului, în vederea notării.

Corectarea digitalizată la nivel național a fost pilotată la Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă și ar urma să continue după simulările de Bacalaureat, examenele propriu-zise, chiar și la concursurile/examenele profesorilor, potrivit ministrei Educației, Ligia Deca.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare