Expres

BAC 2023. La Brașov, scădere cu 10 puncte a ratei de promovare

BAC 2023. La Brașov, scădere cu 10 puncte a ratei de promovare.
Primele rezultate în urma sesiunii de toamnă a Bacalaureatului au fost publicate de Ministerul Educației, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen, în format anonimizat.
În județul Braşov, 196 de absolvenți de liceu din cei 769 înscrişi au reuşit să treacă peste examenul maturităţii, în sesiunea a doua. La probe s-au prezentat 668 de candidați, 101 au absentat și patru au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Ca urmare, 29,3% au promovat, față de 40%, în 2022. Dacă ne raportăm doar la absolvenții din promoția 2023, procentajul de promovare este de 32,3%, iar scăderea este de 8,5 puncte procentuale față de anul trecut.
Dintre cei 196 promovaţi,163 de candidaţi au medii între 6.00 şi 6.99, alţi 27 de absolvenţi de liceu au medii între 7.00 şi 7.99. Mai sunt șase candidaţi cu medii între 8.00 şi 8.99. Cea mai mare medie a Bacalaureatului de toamnă în Braşov a fost 8.53, a unui absolvent de la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”. Cei nemulţumiţi au putut face contestaţii doar ieri. Dintre cei 468 picați, mai multe șanse le au cei cu medii între 5.00 și 6.00 – 129.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 29 august 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare