Expres

BAC 2023. Brașovul rămâne pe locul al VI-lea, după contestații

BAC 2023. Brașovul rămâne pe locul al VI-lea, după contestații. Ministerul Educației a publicat astăzi, pe site-ul dedicat, rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023.
Rezultatele au fost afișate atât pe site, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Potrivit datelor oferite de Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, în județul nostru, rata cumulată de promovare (după contestații) este de 80,87%, în creștere cu 1,96% față de cea înregistrată înainte de soluționarea contestațiilor: 78,91%. Astfel, încă 62 de candidați au promovat examenul după soluționarea contestațiilor.
BAC 2023. Brașovul rămâne pe locul al VI-lea, după contestații. Cu acest rezultat, județul Brașov își păstrează locul al șaselea la nivel național, peste media de 72,79%.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 86,54%, iar pentru promoțiile anterioare, 33,63%.
Au promovat 2.558 de candidați, dintr-un total de 3.163 prezenți (2.444 de candidați provin din promoția curentă, respectiv 114, din promoțiile anterioare). Numărul de candidați înscriși în acest an a fost de 3.241.
În urma soluționării contestațiilor, 789 de lucrări au fost evaluate cu note mai mari decât cele obținute la prima corectare, 358 note au scăzut iar 127 au rămas neschimbate.
Cele mai multe contestații și cele mai multe note schimbate în urma reevaluării s-au înregistrat la Limba și literatura română.
Cea de-a doua sesiune de bacalaureat din acest an este programată în perioada: 7 – 29 august.
La această sesiune vor putea participa candidații ale căror situații școlare vor fi încheiate după sesiunea de corigențe, precum și cei care nu au promovat examenul în sesiunile anterioare. Aceștia din urmă pot susține toate probele scrise sau doar pe cele pentru care nu au obținut nota 5.00 în sesiunile anterioare, solicitând recunoașterea notelor la probele promovate.
Nu vor putea participa la această sesiune candidații eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, din sesiunile august-septembrie 2022 și iunie-iulie 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 luni în urmă

[…] de liceu care nu au luat Bacalaureatul în sesiunea de vară, în sesiunile precedente sau cei care nu au intrat în Bac din cauza […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare