Expres

BAC 2015. Toate subiectele şi baremele pentru cei care vor să depună contestaţii

 

Candidaţii care se simt nedreptăţiţi de nota obţinută la examenul naţional de bacalaureat mai pot depune cerere pentru recorectarea lucrărilor, care se va aface tot în centrele din alt judeţ unde se află încă tezele absolvenţilor de liceu. Contestaţiile vor fi soluţionate în zilele de 8 şi 9 iulie, astfel încât pe 10 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Pentru a fi declaraţi promovaţi, absolvenţii trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare dintre disciplinele de concurs, iar media generală a Bacalaureatului 2015 trebuie să fie minimum 6.

Vă oferim mai jos subiectele şi baremele de evaluare şi de notare, pentru o utlimă verificare înainte de depunerea contestaţiei, ca să nu vă alegeţi cu o notă mai mică.

Conform metodologiei, o contestaţie se consideră admisă, dacă, după recorectare, se constată o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte faţă de nota iniţială, diferenţa menţionată putând duce la creşterea, dar şi la scăderea notei. Tot în conformitate cu metodologia, fac excepție de la regula admiterii lor contestațiile la notele peste 9.50, care sunt acceptate, chiar dacă diferența de la a doua corectură e mai mică de 50 de sutimi. Dar şi aici admiterea contestației se poate face prin creștere, cum e cazul de mai sus, sau scădere.

Update BAC 2015. Subiectul integral la română şi cum se punctează (I)

Update BAC 2015. Subiectul integral la română şi cum se punctează (II)

BAC 2015. Cele patru tipuri de subiecte la matematică şi baremele de notare

BAC 2015. Subiectul integral şi baremul la istorie

Subiectul pentru matematică-informatică (filiera teoretică – profilul real şi filiera vocaţională – profilul militar, specializarea matematică – informatică)

Baremul de evaluare şi de notare matematică – informatică

Subiectul pentru filiera tehnologică (profilul servicii, toate calificările profesionale; profilul resurse, toate calificările profesionale; profilul tehnic, toate calificările profesional)

Baremul pentru matematică filiera tehnologică

Subiectul pentru matematică filiera teoretică specializarea ştiinţele naturii

Baremul pentru matematică specializarea ştiinţele naturii

Subiectul pentru matematică filiera vocaţională – profil pedagogic (specializarea învăţători)

Baremul pentru matematică pedagogic – învăţători

BAC 2015. Subiectul integral la anatomie şi cum se punctează

BAC 2015. Subiectele la biologie, răspunsurile şi notarea lor

Subiectul la Geografie

Baremul la Geografie

Subiectul la Chimie organică teoretic

Baremul la Chimie organică teoretic

Subiectul la Chimie organică tehnologic

Baremul la Chimie organică tehnologic

Subiectul la Chimie anorganică teoretic

Baremul la Chimie anorganică teoretic

Subiectul la Chimie anorganică tehnologic

Baremul la Chimie anorganică tehnologic

Subiectul la fizică teoretic

Baremul la fizică teoretic

Subiectul la fizică tehnologic

Baremul la fizică tehnologic

Subiectul la Informatică real şi vocaţional real şi vocaţional limbajul C/C++

Subiectul la Informatică real şi vocaţional limbajul Pascal

Baremul comun limbajul C/C++ şi Pascal

Subiect Informatică real ştiinţele naturii limbajul C/C++

Subiect Informatică real ştiinţele naturii limbajul Pascal

Citiţi şi:

BAC 2015. Ultima probă a fost cea mai „stufoasă” – 18 subiecte diferite

BAC 2015. Subiectele la geografie, informatică, fizică şi chimie pe myTEX.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare