BAC 2015. Subiecte la fel de grele la română pentru real şi tehnic
Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, circa 55.000 de absolvenţi de liceu din promoţia 2015 şi din seriile anterioare s-au înscris pentru a susţine examenul de Bacalaureat 2015, sesiunea august – septembrie. 29.290 dintre ei erau aşteptaţi să susţină astăzi proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), dar au participat 23.737 de candidaţi (81,04% – rata prezenţei). 67 de candidaţi au fost eliminaţi pentru diverse tentative de fraudă (cei mai mulţi – 9, în judeţul Bihor). Nu s-au prezentat 5.555 de candidaţi. La Braşov, dintre cei 511 candidaţi înscrişi, unul s-a retras, iar 77 au absentat, dar nu s-a înregistrat nici un incident, nici o tentativă de fraudă.
Pe de altă parte, subiectele au fost la fel de grele, dacă nu mai grele decât la sesiunea din vară, mai ales în cazul celor care au absolvit liceul pe filiera teoretică, profil real, pe filiera tehnologică şi filiera vocaţională – toate profilurile, cu excepţia pedagogicului, ar fi trebuit să aibă de rezolvat subiecte ceva mai uşoare. Subiectele probei la Limba şi literatura română au fost diferenţiate, iar absolvenţii de liceu de la real, tehnologic şi vocaţional au primit la primul subiect o poezie la prima vedere, la subiectul al doilea, au avut de redactat un eseu despre importantă implicării tinerilor în acţiuni umanitare, iar la subiectul al treilea le-a picat un eseu despre un personaj dintr-o nuvelă psihologică.
Aveţi mai jos subiectul complet şi baremul de evaluare şi de notare:
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 9
Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică;
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
Jăratecul din ochii-ți azi e fum
Și umbre moi pe chipul tău se-ngână
Tot mai cu greu te deslușesc pe drum
Când luneci trist cu pas felin de lână –
Îmi stărui într-atâta și acum
Cu ochi duioși și arzători precum
În prima seară în care ne văzum
Șezând cu amintirile de mână.
Când viscolele viselor se sting
Te văd înstrăinată în unghere
Și-ți țese-al nepăsării mut paing*
Mantii voievodale de tăcere.
Azi te iubesc cum ești și cum vei fi
Dar umbre mari pe chipul tău se-ngână
Și-n mine zaci precum în licăriri
Un chip întârziat într-o fântână.
E-o lege vană, dragoste nestins
Să ardă pururi peste depărtare?
Ori eu nicicând să nu-mi pot năbuși
Cu tine, suferința în uitare?
Cărările se spintecă-n sfârșit
Și de alt vis cumplit, văd trist și crud
Că am să-ncerc ca dorul înmiit
În mii de alte lacrimi să mi-l ud.
(Nicolae Labiș, Dor căzut)
*paing s.m. păianjen
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor chipul şi șezând. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența se-ngână. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care conține substantivul umbră. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci lexico-gramaticale ale subiectivității. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Selectează, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic. 4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din primele două strofe ale textului. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9.Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, strofa a patra a textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre importanța implicării tinerilor în activități umanitare.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele din nuvela studiată;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;
– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre stilistice,
limbajul personajelor etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema nuvelei studiate se reflectă în construcţia personajului.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică;
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
· Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
· Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.
· Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
1. câte 1 punct pentru numirea fiecărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor indicate (de exemplu: chipul – fața; șezând – stând) 2 x 1 p. = 2 puncte
2. explicarea rolului cratimei în secvenţa indicată (de exemplu: marchează rostirea legată a două cuvinte; marchează căderea unei vocale) 2 puncte
3.construirea oricărui enunţ în care se folosește o locuțiune/expresie care conține cuvântul indicat 2 puncte
4. câte 2 puncte pentru transcrierea oricăror două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci lexico-gramaticale ale subiectivității (de exemplu: deslușesc; îmi) 2 x 2 p. = 4 puncte
5. câte 2 puncte pentru precizarea oricăror două motive literare prezente în textul dat (de exemplu: amintirea; suferința) 2 x 2 p. = 4 puncte
6. câte 2 puncte pentru selectarea oricăror două secvenţe care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic (de exemplu: Jăratecul din ochii-ți azi e fum; În prima seară) 2 x 2 p. = 4 puncte
7. – câte 1 punct pentru identificarea oricăror două figuri de stil diferite din primele două strofe ale textului dat 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru prezentarea adecvată a semnificației fiecăreia dintre cele două figuri de stil
identificate 2 x 1 p. = 2 puncte
8. – câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două trăsături ale genului liric, prezente în textul dat (de exemplu: transmiterea în mod direct a unor idei și sentimente; prezența instanței comunicării lirice – eul liric) 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru ilustrarea, cu câte un exemplu din textul dat, a fiecăreia dintre cele două trăsături menţionate 2 x 1 p. = 2 puncte
9. – comentarea strofei a patra a textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice: comentare adecvată şi nuanţată – 3 p.; comentare schematică, ezitantă – 2 p.; încercare de comentare – 1 p. 3 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
− structura discursului de tip argumentativ:
· formularea ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între componente – 4 p.; text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte
· utilizarea mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie, adverbe/locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative, conjuncţii/locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.; utilizare parţial adecvată – 2 p. 4 puncte
− conţinutul argumentării:
· formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica propusă 2 puncte
· câte 3 puncte pentru enunţarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei 2 x 3 p. = 6 puncte
· câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate: dezvoltare clară, nuanţată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p. = 6 puncte
· formularea unei concluzii pertinente 2 puncte
− respectarea normelor limbii literare şi a precizării privind numărul de cuvinte:
· registrul stilistic adecvat cerinţei 1 punct
· respectarea normelor de exprimare (0-1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
· respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0-1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
· respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 16 puncte
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din nuvela studiată 4 puncte
· prezentare adecvată şi nuanţată, prin raportare la conflictul/conflictele din nuvela studiată – 4 p.
· prezentare adecvată, fără raportare la conflictul/conflictele din nuvela studiată – 2 p.
· prezentare schematică sau superficială – 1 p.
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/citate/secvenţe comentate 4 puncte
· menţionarea oricărei trăsături a personajului ales – 1 p.
· ilustrarea trăsăturii prin două episoade/citate/secvenţe comentate – 3 p.; ilustrarea printr-un episod/citat sau printr-o secvenţă comentată – 2 p.; simpla numire a unor episoade/secvenţe sau tendinţa de rezumare – 1 p.
– câte 1 punct pentru ilustrarea fiecăreia dintre cele patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales 4 x 1 p. = 4 puncte
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema nuvelei studiate se reflectă în construcţia personajului: susţinere adecvată şi nuanţată – 4 p.; încercare de susţinere sau schematism – 2 p.; simplă formulare a opiniei – 1 p. 4 puncte
Redactare – 14 puncte
− organizarea ideilor în scris 3 puncte
· text clar, organizat, coerent, cu echilibru între introducere, cuprins şi încheiere, în care construcţia paragrafelor subliniază ideile în succesiune logică – 3 p.
· text parţial organizat, cu dezechilibru între componente, în care construcţia paragrafelor nu subliniază ideile în succesiune logică – 2 p.
· text vag organizat, fără evidenţierea trecerii de la o idee la alta – 1 p.
− abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte
· relaţie adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente convingătoare, formulare de judecăţi de valoare relevante – 3 p.
· relaţie parţial adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente insuficient de convingătoare, formulare de judecăţi parţial relevante – 2 p.
· relaţie nerelevantă între idee şi argument, schematism – 1 p.
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului,
sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− punctuaţia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− aşezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
− respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Citiți și:
67 de elevi au fost eliminaţi, la prima probă scrisă a Bacalaureatului
BAC 2015. La uman şi pedagogic au fost subiecte mai ușoare
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.