Expres

Axă de dezvoltare turistică București, BRAŞOV și Constanța

  • primari1_252583.jpg
  • firea-scripcaru_252582.jpg
 

Primarii din București, Brașov și Constanța, au semnat joi un memorandum de cooperare între cele trei orașe, urmând a fi înființată și o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului.

Gabriela Firea, primarul Capitalei, susține că scopul semnării acestui memorandum este punerea în valoare a celor mai importante zone turistice din România, respectiv Bucureștiul, zona litoralului și zona de munte. „Practic, ne-am exprimat acordul de a înfiinţa împreună o asociaţie intercomunitară de dezvoltare durabilă, în special pentru domeniile conectivitate, transport şi turism. Specialiştii vor lucra la platforma juridică, vom avea şi un Statut al asociaţiei, care va fi public. Ce ne dorim este să punem în valoare cele mai importante zone turistice ale României: litoralul, muntele şi Capitala. Ştiu că în orice domeniu, punctul nevralgic este transportul. Avem nevoie de infrastructură, domeniu ce poate fi dezvoltat inclusiv prin astfel de parteneriate”, a spus Firea.

Semnarea acestui memorandum de cooperare ar avea drept scop inclusiv atragerea de fonduri europene, edilul din București anunțând că Planurile de mobilitate ale celor trei orașe vor fi integrate. „Turiştii care au în vedere un sejur pe litoralul românesc vor avea posibilitatea să viziteze şi obiectivele turistice de la munte şi din Capitală şi, similar, cei care vizitează Braşovul sau Bucureştiul vor avea la dispoziţie informaţii despre celelalte zone”, a adăugat Firea.

„Reuşim, într-un moment important, la 100 de ani de la Marea Unire şi la 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, să construim o axă care va ancora definitv Dobrogea de ţară. Am plecat în acest demers de la punctele comune pe care deja le avem. Nu suntem pe un teren arid, avem o fundaţie solidă: avem planurile de mobilitate realizate de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi avem notorietatea zonelor pe care le reprezentăm. Ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru firesc şi sper ca, prin indicatorii pe care îi atingem, să mergem către Comisia Europeană, pentru că sunt convins că proiectele pe care le vom genera împreună vor fi apreciate”, a afirmat primarul Constanței, Decebal Făgădău, în acelaşi context.

De asemenea, primarul orașului Brașov, George Scripcaru, a adăugat: „Cred că este un pas important pe care l-am facut şi Banca Mondială are posibilitatea să vadă că se poate lucra mai bine cu autorităţile locale direct. Am stabilit, împreună, principalul proiect de dezvoltare, care se referă nu numai la nivel local, ci isi propune sa lege orasele intre ele. Dincolo de faptul că ne referim doar la anumite domenii de activitate, cum ar fi turismul, trebuie să înţelegem că turismul fără infrastructură nu e posibil, şi atunci ajungem la mobilitate, la accesibilitate, la ceea ce înseamnă planurile de mobilitate pe care le avem în momentul de faţă structurate, lucrate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button