Expres

Avocatul Adrian Rusu, cetățean de onoare al orașului

Avocatul Adrian Rusu, cetățean de onoare al orașului

Începând de azi, 23 decembrie, Brașovul are un nou cetățean de onoare, avocatul Adrian Rusu, căruia primarul George Scripcaru i-a înmânat înalta distincție în cadrul ședinței de Consiliu Local. Adrian Rusu este avocatul municipalității care a reușit să recupereze o serie de proprietăți pentru comunitatea brașoveană, una dintre cele mai importante fiind Cetățuia, la care se adaugă clădirea în care a funcționat restaurantul „Cerbul Carpatin“, parte a fostei Case a Negustorilor, construită de către Apollonia Hirscher și donată comunității brașovene, câștigată în prima instanță.

,,Primirea acestei distincții este ceva imens, nu pot să descriu sentimentul. În general, se spune că un avocat ar trebui să aibă cuvintele la el, dar vă mărturisesc că a fost foarte greu să îmi găsesc cuvintele, atât de mare a fost emoția. Pentru mine personal înseamnă mult, dar ceea ce e important este că această diplomă reprezintă spiritul comunității brașovene. Pentru că un avocat – eu sau oricare dintre avocații din Consiliul Local sau colegii mei – atâta timp cât pune și un pic de suflet și se gândește la comunitate, poate să atingă nu neapărat acest standard formal al diplomei de «Cetățean de onoare», dar poate să se numească membru important al comunității. Și cred că ceea ce e important este că am devenit un membru important al comunității, lucrând pentru comunitate. Asta înseamnă! Mulțumesc!”, a spus Avocatul Adrian Rusu, la finalul ceremoniei.
Adrian Rusu este un avocat cu o experiență de peste 27 de ani, specializat în drept administrativ, drept civil și drept civil cu profesioniști. Prin munca și eforturile lui, în calitate de avocat ales al Municipiului Brașov, a readus în patrimoniul public unele din cele mai importante obiective care fac să fie cunoscut Brașovul, atât în țară, cât și în străinătate, cât și o parte dintre pădurile pe care le deține acum municipalitatea în proprietate. Acordarea distincției de Cetățean de onoare către Adrian Rusu a fost aprobată de Consiliului Local prin hotărârea nr. 372/2024.
,,Adrian Rusu este un avocat care ne-a ajutat foarte mult, ne-a reprezentat în multe instanțe. De-a lungul anilor, am adus în patrimoniul municipiului Brașov suprafețe importante de proprietăți, clădiri, terenuri, munții Ciucaș – mii de hectare de pădure sunt proprietatea municipiului datorită demersului pe care le-am făcut cu el ca avocat. Cetățuia Brașovului, Cerbul Carpatin, de asemenea, sunt litigii importante patrimoniale și financiare în care ne-a reprezentat cu foarte mult succes. L-am plătit cu foarte, foarte puțini bani, el a lucrat și ultimii patru ani, fără să aibă nicio retribuție de la municipiul Brașov. Și a făcut-o pentru că iubește Brașovul și pentru că i-a plăcut să facă treabă bună pentru Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

Printre proprietățile pe care, în urma unor procese, avocatul Adrian Rusu le-a recuperat pentru municipiul Brașov se numără:
– Cetățuia Brașovului, recuperată de municipalitate în urma unui proces care a durat 7 ani de zile, timp în care avocatul Rusu a reprezentat municipiul Brașov;
– Casa Negustorilor sau Podul Bătăușilor (fostul restaurant Cerbul Carpatin), câștigat de avocatul Adrian Rusu în primă instanță;
– Ștrandul Noua.
,,Diploma de cetățean de onoare al Municipiului Brașov se acordă domnului Adrian Rusu, în semn de apreciere pentru reprezentarea cu succes, în calitate de avocat, a intereselor Municipiului Brașov în beneficiul întregii comunități”, scrie pe diploma înmânată de primarul George Scripcaru avocatului Adrian Rusu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button