Expres

Avionul BOLII MISTERIOASE!!! Blocat pe Aeroportul „John F. Kennedy” din New York!!!

 

10 persoane au fost spitalizate, peste 100 s-au simţit rău şi au avut febră, iar rapper-ul Vanilla Ice s-a numărat printre cei 521 de pasageri blocaţi în avionul care a aterizat, miercuri, pe Aeroportul „John F. Kennedy” din New York.

Aeronava în discuţie este un A380, fiind zborul EK203 al companiei Emirates, care venea din Dubai.

„Am fost informaţi că un mare număr de pasageri erau bolnavi. 106 aveau febră şi vomitau”, a declarat Oxiris Barbot, responsabil al serviciilor de sănătate din metropola americană.

Astfel, avionul cu boala catalogată drept misterioasă a fost condus la distanţă de terminale, iar echipaje medicale s-au urcat la bord pentru a-i examina pe cei 521 de pasageri.

„Este groaznic. Sunt peste 100 de persoane bolnave la etajul inferior. Eu am noroc că mă aflu la cel superior”, a scris pe Twitter Vanilla Ice.

După controlul medical, doar 10 oameni au fost spitalizaţi, 3 pasageri şi 7 membri ai echipajului. Ei au fost internaţi într-o clinică din vecinătatea aeroportului, fiind într-o stare stabilă.

Foarte probabil că s-au îmbolnăvit de gripă, a spus Oxiris Barbot, care aşteaptă rezultatele analizelor.

Multe din persoanele aflate la bordul avionului s-au aflat la Mecca, acolo unde este epidemie de gripă, a relatat şi Eric Phillips, un purtător de cuvânt al Primăriei din New York.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button