Expres

Avioane militare ruse și israeliene, aproape de o confruntare în sudul Siriei

 

Avioane militare ruse și israeliene au fost aproape de o confruntare, la frontiera dintre Liban și Siria, situație ce a condus la crearea unei linii speciale de comunicații între cele două părți.

Potrivit unor surse libaneze, acum aproximativ două săptămâni, forțele militare ruse au depistat pe radare avioane de vânătoare israeliene care se îndreptau spre sudul Siriei.

„Avioane de vânătoare ruse au fost trimise imediat pentru a bloca aeronavele israeliene, în zona Akkar (nordul Libanului). Ruşii au avertizat piloţii israelieni că, dacă vor intra în Siria, vor avea pretext pentru a deschide focul”, a declarat un oficial militar libanez citat de cotidianul As Safir.

Pentru a evita confruntarea, avioanele israeliene s-au întors, iar Rusia a reiterat avertismentul privind evitarea spațiului aerian sirian.

„Au misiuni de observare a mişcărilor navelor în portul Tartus şi a traficului aerian spre Siria, pentru a se evita transferul de armament către mişcarea şiită libaneză Hezbollah”, explică o altă sursă libaneză, menționând că israelienii survolează cu regularitate Libanul și Siria.

Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. În mod oficial, Israelul nu derulează operaţiuni militare pe teritoriul Siriei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare