Expres

Avalanşă de mari dimensiuni în Munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac

Avalanşă de mari dimensiuni în Munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac

O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs, miercuri, 3 aprilie, în zona Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş. Imagini cu valul de zăpadă dislocat au fost postate online de organizaţia Avalanşe în Carpaţi.

A curs azi dimineaţă «Clasica de Bâlea». Având în vedere încălzirea brutală din ultima perioadă, era de aşteptat ca această avalanşă să se producă. Surpriza vine oarecum de la condiţiile în care a curs. Practic a curs într-o zi cu temperatură negativă si cu cea mai scăzută valoare din ultima perioadă. Atât noaptea de dinainte, cât şi la momentul declanşării, ora 9:30 a.m., temperatura a fost sub -2 grade Celsius”, au scris pe reţelele de socializare, reprezentanţi organizaţiei Avalanşe în Carpaţi.

Ei explică faptul că apa rezultată din topirea zăpezii s-a infiltrat şi a creat o arie mare de instabilitate pe suprafaţa unei lespezi de stâncă înclinată.

La momentul declanşării cascada de gheaţă formată pe această lespede s-a prăbuşit, generând o avalanşă de dimensiuni mari”, se precizează în mesajul organizaţiei.

În urmă cu două săptămâni, un snowboarder a declanşat, accidental, o avalanşă de dimensiuni medii la Bâlea Lac, în urma incidentului sportivul scăpând fără a fi acoperit de valul de zăpadă.

Salvamontiștii avertizează turiștii să nu se avânte, în această perioadă, în zone cu zăpadă mare pe versanți, pericolul de avalanșe fiind mai mult decât real.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare