Autoturism cu număr de Brașov, fotografiat lângă Sfinx (FOTO)
Un autoturism de teren înmatriculat în Brașov a fost fotografiat la doar câțiva metri distanță de Sfinx, unde este interzis accesul cu mașina.
„Sâmbătă 20 octombrie 2018 ora 15:36. Sfinxul nostru din Bucegi. Ce caută o mașină tocmai acolo? Cine, și de ce? Sunt întrebări firești pe care ni le punem toți cei pentru care muntele înseamnă ceva. De ce este nevoie de așa ceva? De ce nu poți să te bucuri de natură așa cum trebuie?”, a întrebat, retoric, persoana care a făcut publică fotografia cu mașina, pe pagina de Facebook „Hello, Bușteni”.
Șoferul riscă o amendă de 3.000 de lei, pentru accesul cu autoturismul în Parcul Național Bucegi. Turiștii pot merge cu mașina doar până la cabana Piatra Arsă, iar până la Sfinx se pot deplasa pe jos, pe un traseu marcat.
Jandarmii prahoveni au declarat, pentru adevarul.ro, că sunt la curent cu isprava șoferului și că fac verificări pentru identificarea și sancționarea acestuia.
Aceştia au precizat că în zonă a fost amenajat provizoriu un drum de acces pentru echipele de muncitori care lucrează la renovarea Crucii de pe Caraiman, iar turiştii profită de această situaţie şi îl folosesc pentru mașinile personale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.