Expres

Autostrada Sibiu – Făgăraș, scoasă la licitație de CNAIR

  • harta_16.jpg

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat vineri că a transmis la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentațiile tehnice aferente licitației pentru proiectarea și execuție pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș, parte a autostrăzii Sibiu – Brașov. 

Lungimea totală a acestui sector de autostradă va fi de 68,05 km, iar licitația a fost împărțită în patru loturi. Perioada de proiectare și execuție a fiecăruia dintre cele patru contracte va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare va fi de 12 luni, iar cea de execuție a lucrărilor de 36 de luni.

Aceste tronsoane sunt:

Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) si Avrig-Mârșa (DJ105G)
Tronsonul 2: Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1)
Tronsonul: 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș și Drum de legătură cu drumul național DN1

Perioada de proiectare si execuție a fiecărui contract va fi de 48 de luni din care  12 luni perioadă de proiectare și 36 de luni perioadă de execuție a lucrărilor.

Sectorul de Autostrada Sibiu – Făgăraș are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Coridorului IV Pan European, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive, și anume intercoridorul Moldova – Transilvania.

„ANAP are la dispoziție maxim 10 zile, conform legii, pentru a finaliza verificarea documentațiilor de atribuire. După validarea documentațiilor de atribuire, CNAIR va putea publica anunțurile de participare aferente contractelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor, în cadrul cărora se va stabili data de depunere a ofertelor”, au anunțat reprezentanții CNAIR.

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați de Guvernul României în luna aprilie a acestui an, valoarea investiției este estimată la 7 miliarde lei, fără TVA.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button