Autostrada Ploiești-BRAȘOV. Grindeanu îl contrazice pe Ciucă pe tema construirii în parteneriat public-privat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit luni despre varianta construirii autostrăzii Ploieşti-Braşov în parteneriat public-privat. Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate şi proiectul se află în lucru şi vor putea fi discutate diverse scenarii, după finalizarea acestora pentru a vedea şi la ce sumă se va ridica investiţia.
„Nu există o decizie de acest tip. Ştiu că s-a mai încercat în trecut, cred că de vreo trei-patru ori şi n-a ieşit, dar pot să vă spun altceva. În acest moment ne aflăm în faza în care se lucrează la studiul de fezabilitate şi la proiect. Este o licitaţie care a avut un câştigător. Sigur că am avut nemulţumiri în momentul în care am văzut durata de elaborare a studiului de fezabilitate şi a proiectului care mi s-a părut foarte lungă, dar e un contract atribuit. Nu am ce să comentez din acest punct de vedere. E doar o nemulţumire personală. Suntem în acest stadiu”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat despre subiect luni, la predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor pe Lotul 1 (Dumbrava- Mizil) al Autostrăzii Ploieşti-Buzău, transmite News.ro.
Ministrul a adăugat că este prea devreme pentru a discuta despre construirea autostrăzii în parteneriat public-privat, însă nu a exclus această variantă.
„În momentul în care se termină studiul de fezabilitate şi proiectul şi vedem la ce valori ajungem, se poate discuta despre diverse scenarii. Că venim cu finanţări pe fonduri europene, pe viitorul exerciţiu bugetar că se va încerca un proiect de tipul parteneriat-public privat cred că e devreme. Eu cred că în acest sens a fost declaraţia domnului prim-ministru Ciucă. Deocamdată, haideţi să vedem unde ajungem cu studiul de fezabilitate, cu proiectul, la ce sumă şi după aceea discutăm”, a completat Grindeanu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joia trecută la Sinaia, că liderii coaliţiei de guvernare susţin varianta realizării autostrăzii Ploieşti-Braşov, prin parteneriat public-privat, anunțul său fiind criticat de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, președintele USR PLUS.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.