Expres

Autostrada Brașov-Ploiești, proiect blocat / Marea problemă – găsirea banilor necesari (video)

Autostrada Brașov-Ploiești, proiect blocat / Marea problemă – găsirea banilor necesari

Autostrada ce ar trebui să străbată Valea Prahovei pentru a ajunge la Brașov este din nou blocată. Au apărut acum neînțelegeri între proiectant și autorități, iar studiul de fezabilitate revizuit pentru Comarnic – Brașov nu e gata. Contractul a fost suspendat și nu se știe dacă va fi reluat și mai ales când vom putea circula pe autostradă.

Despre construcția unei autostrăzi pe Valea Prahovei se discută de mai bine de 30 de ani. Autoritățile au propus mai multe variante, printre care construcția șoselei în parteneriat public-privat, concesiune sau predarea proiectului unei asociații de primării din zonă. Dar toate au rămas fără rezultat.

La începutul anului, proiectul a fost predat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

În aprilie, proiectantul, Consitrans, ar fi trebuit să pună la dispoziție studiul de fezabilitate revizuit. Dar documentația nu e gata nici acum.

Blocajul a apărut în contextul în care firma de proiectare a propus un număr de foraje care este considerat prea mare de către reprezentanții CNIR susțin surse oficiale, citate de TVR.

Reprezentanții firmei de proiectare au precizat pentru Știrile TVR că, în acest moment, contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate e suspendat. Informația a fost confirmată și de către oficialii CNIR.

Ministrul interimar al Transporturilor Sorin Grindeanu a fost întrebat luni despre viitorul proiectului Autostrăzii Ploiești – Brașov, în contextul întârzierilor cu revizuirea studiului de fezabilitate. Principala problemă pentru una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România ar fi găsirea finanțării, a punctat oficialul de la Transporturi.

„Autostrada Comarnic – Brașov. Proiect mutat de la CNAIR la CNIR, cu un termen de extensie pentru revizuirea studiului de fezabilitate luna aprilie. Suntem în mai, studiul nu este gata. Mai mult decât atât, este un blocaj acolo între CNIR și antreprenor, nu se înțeleg câte foraje trebuie făcute”, îl întreabă un jurnalist al TVR pe Sorin Grindeanu despre viitorul acestui proiect.

Ministrul interimar al Transporturilor consideră că situația se va rezolva doar dacă viitorul Guvern va asigura fondurile necesare.

„Că vorbim de Comarnic-Brașov, că vorbim de parte din autostrada A8, principala preocupare a viitorului Guvern și a viitorului ministru trebuie să fie asigurarea finanțării pentru aceste proiecte. Și el și alte proiecte – care sunt în faza de studii de fezabilitate – principala problemă pentru anii viitori este găsirea finanțării. Dacă am fi rămas la bugetul de 14 miliarde de lei la Ministerul Transprturilor, ar fi rămas tot așa la stadiul de SF (multe proiecte – n.r.)”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul interimar al Transporturilor, într-o conferință de presă susținută luni (video, de la minutul 23).

Recent, secretarul de stat în MTI Irinel Ionel Scrioșteanu susținea că autostrada ar putea fi gata chiar în 2031.

SF-ul revizuit trebuia să fie gata în aprilie 2025

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat în februarie contractul de completare a Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov.

Contractul, transferat de la CNAIR, are o valoare de 46,5 milioane lei (fără TVA) și include :

  • Revizuirea/completarea Studiului de Fezabilitate (cu termen de finalizare aprilie 2025)
  • Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire – PAC (termen 6 luni)
  • Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție -PTE (termen 6 luni)

Am început o analiză a documentației pe care am preluat-o și am solicitat proiectantului, Consitrans S.R.L, o actualizare a graficului de realizare a acestui proiect pentru a verifica în ce măsură poate fi respectat. Ne propunem să lansăm în licitație sectorul de autostradă Cristian – Codlea”, declara în februarie directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Conform Analizei Multi Criteriale de traseu, proiectul Autostrăzii A3 Ploiești – Brașov, cu o lungime de 112 kilometri, are ca punct de pornire zona de sud a municipiului Ploiești, în continuarea segmentului A3 București – Ploiești și include sectorul A3 Râșnov – Cristian, deschis circulației în 2020, iar punctul final va fi la Codlea, în zona nord -vest a Brașovului. La Codlea, Autostrada A3 se va conecta, printr-un nod de mare viteză cu A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov, respectiv A13 Brașov – Bacău.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
4 luni în urmă

De ce există C.N.A.I.R. ȘI C.N.I.R.? DE CE Să fie o armată de directori. Nu, ăstea trebuiau să fie la un loc. Dar ne văităm că avem mulți bugetari. UITE-I, ÎN ASTFEL DE STRUCTURI EXISTĂ! Dar nu sunt bani. Nu… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 4 luni în urmă de către Barbu Gh.
vax populi
4 luni în urmă

Alo,nea Sorine ! Simplul fapt ca aveti CNAIR si CNIR,spune deja totul.Da.Ca la voi asa e.Cand va mai apar niste neamuri fara ocupatie,trebuie inventate niste joburi.Nu sunt bani ??! Dar nu v-ati intrebat cu ce s-au umplut toate dealurile de… Citeşte mai mult »

Back to top button