Expres

Autostrada Brașov – Ploiești. Penalizare pentru întârziere

Autostrada Brașov – Ploiești. Penalizare pentru întârziere

Sectorul Cristian – Codlea din cadrul Autostrăzii Ploiești – Brașov nu a mai fost lansat la licitație pentru execuție în 2023 din cauză că proiectantul Consitrans nu a livrat documentația promisă, au spus pentru economica.net reprezentanții CNAIR. Mai mult, din cauza întârzierilor și de pe sectorul Ploiești – Comarnic, prestatorul urmează să fie penalizat, au mai spus oficialii de la Drumuri.

„Prestatorul nu a livrat documentația promisă și, mai mult, nici pe sectorul Ploiești – Comarnic nu a demarat investigațiile geotehnice ale căror teme au fost aprobate din luna octombrie, motive pentru care va fi penalizat”, au răspuns reprezentanții CNAIR la solicitarea sursei citate.

Potrivit acestora, pe 13 noiembrie 2023 a fost emis certificatul de urbanism necesar construirii autostrăzii de către Consiliul Județean Prahova.
Și Consiliul Județean Brașov a emis în august și septembrie certificate de urbanism pentru sectoarele Codlea – Cristian, respectiv Râșnov – Predeal.

Consitrans a transmis temele geotehnice pentru primele două sectoare (S1 km 0 – km 12+500 și S2 km 12+500 – km 2+500) ale autostrăzii, iar acestea au fost aprobate de către CNAIR pe 30 octombrie 2023, conform informațiilor de pe harta CESTRIN.

De asemenea, a fost desemnat auditor pentru realizarea auditului de siguranță a circulației rutiere etapa I. Pe 27 octombrie 2023, CNAIR a transmis documentația auditorului.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al Autostrăzii Ploiești – Brașov a fost demarat în 2021, iar data finalizării proiectării era inițial 11 septembrie 2024. Noul termen de finalizare este 7 ianuarie 2026, conform actului adițional nr. 4, menționat de sursa citată.

De altfel, și Mariana Ioniţă, secretar general al Ministerului Transporturilor şi fost director general CNAIR, aprecia că acest termen e rezonabil (detalii aici).

Prima secțiune, Cristian – Codlea, din Autostrada Ploiești – Brașov urma să fie lansată la licitație pentru construcție în toamna anului trecut, anunța în august Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Planul autorităților privind această autostradă, considerată prioritară cel puțin pe hârtie, este încă neclar. În timp ce unii oficiali de la Drumuri apreciază că ar putea fi lansată totuși anul acesta licitația pentru tronsonul Cristian – Codlea, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu nu a inclus acest tronson din A3 în previziunile sale pentru 2024.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare