Expres

Autostrada BRAŞOV – Comarnic: Contractul pentru revizuirea documentaţiei, aproape de semnare

 

Contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic al Autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov este pe cale de a fi semnat, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acest contract are o durată de aproape 4 ani, perioadă după care poate fi lansată licitaţia pentru execuţia propriu-zisă a celei mai aşteptate autostrăzi.

„Referitor la Comarnic – Braşov, studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic este pe cale de a fi semnat. Sunt nişte discuţii pentru că sunt cei cinci kilometri lipsă de la Comarnic. Ei au fost licitaţi într-o formă în care nu pot fi construiţi. Acolo e o procedură care probabil nu poate ajunge la bun sfârşit, caz în care ar trebui nişte ajustări contractuale. Ofertantul care a depus oferta de la Ploieşti la Braşov să preia şi aceşti cinci kilometri pentru proiectare. Sunt lucruri care s-au schimbat în teren la Comarnic, au apărut lucrări hidrotehnice, nodul nu se poate executa aşa cum e făcut”, a explicat Cătălin Drulă, citat de Economica.net.

Potrivit acestuia, situaţia proiectului autostrăzii din Valea Prahovei reprezintă o problemă ce va fi soluţionată în câteva săptămâni. „Cinci kilometri între Ploieşti şi Braşov reprezintă o ajustare de 2-3% în contract, în zona de implementare a ajustărilor contractuale, nu ar distorsiona concurenţa. Încerc să îl trec la zona de «reparare din mers», dacă nu, intră în zona de reset”, a mai spus oficialul de la Transporturi.

În noiembrie 2020, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit o ofertă la licitaţia pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcţiei tronsonului de autostradă Ploieşti – Braşov, respectiv din partea Consitrans.

În cadrul Contractului vor fi realizate: completarea/ revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF); elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC); elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE). Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48.802.551,33 – 57.674.833,39 lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru completare/revizuire Studiu de fezabilitate şi de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare