Expres

Autostrada Brașov-Bacău. Începe finalizarea S.F.

Autostrada Brașov-Bacău. Începe finalizarea S.F.

Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău va începe din data de 26 septembrie, conform informațiilor Economedia. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis proiectantului Consitrans Ordinul pentru începerea proiectării preliminare (studiu de fezabilitate), iar durata contractului este de 24 de luni. Contractul de 81 milioane lei a fost semnat pe 21 iunie 2024 și va fi transferat la Compania Națională pentru Investiții Rutiere (CNIR).

CNAIR a anunțat pe 21 iunie că a semnat contractul cu Consitrans pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Brașov-Bacău (A13) necesar construcției celor 164 de km ai acestei autostrăzi care asigură legătura dintre Moldova și Transilvania. Constructorul român are la dispoziție 24 de luni să finalizeze studiul de fezabilitate și 81,20 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.

În SEAP, contractul apare atribuit în data de 22 iulie, la o lună după anunțul oficial al CNAIR.

A treia licitație pentru finalizarea proiectării preliminare a fost lansată în urmă cu un an, iar desemnarea s-a făcut după aproape o jumătate de an de amânări. Ultimul termen estimat pentru desemnare era 12 mai.

În martie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că întârzierea se explică și prin clarificările pe care le-a cerut CNAIR de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), contractul incluzând și studii geotehnice pe care până acum CNAIR le solicita în etapa de proiectare.
Ministrul Grindeanu a estimat atunci desemnarea câștigătorului „în câteva săptămâni” :

A 13 – a fost contract semnat prima dată pe studiu de fezabilitate. Compania (Search) a venit și a spus că renunță, înainte de a veni eu ministru. Apoi am reluat licitația, dar nu a venit nimeni (n.r. – fără ofertă la a doua licitație). Este documentația pentru studiu de fezabilitate, nu trebuie să te duci în teren. Acum suntem în situația în care, urmare a unor verificări venite de la ANAP cred că putem să avem un câștigător în următoarele săptămâni. Sigur, realizarea studiului de fezabilitate înseamnă și studiul geo, să mergi în teren și să vezi (n.r. – foraje). După ce se termină studiul de fezabilitate, dacă vom considera necesar să facem licitație pentru proiectare și execuție pe FIDIC galben, cum majoritatea s-au făcut în România. Săptămâna trecută am primit răspunsul de la ANAP, ceea ce înseamnă că putem să închidem. Să vedem și termenele din Studiu de Fezabilitate. Nu sunt doar termene care țin de firma care câștigă, ci și termene care nu se pot negocia, pentru avizele de mediu, sunt zone de trecere a Carpaților cu arii protejate. Sper să se semneze în săptămânile viitoare, având acest răspuns pozitiv de la ANAP”, afirma Sorin Grindeanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button