Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș avansează / Care sunt stadiile lucrărilor

Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș avansează / Care sunt stadiile lucrărilor
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, în lungime 68 de kilometri, care va lega orașul Făgăraș din centrul României la rețeaua de autostrăzi, pe un traseu care urmează aproape Valea Oltului și Drumul Național 1, prinde tot mai mult contur. Șantierele Autostrăzii au fost deschise recent, finalizarea lucrărilor fiind estimată pentru anul 2027.
Autostrada are un grad de dificultate mai redus, nefiind necesară construcția unor tuneluri sau viaducte mari. Ea va avea 102 structuri, patru spații de servicii, șapte noduri rutiere, două centre de întreținere și coordonare și un punct de sprijin. Autostrada Sibiu – Făgăraș este cuprinsă într-un proiect mai amplu al Autostrăzii A13 Sibiu – Brașov – Bacău, care are o lungime estimată de 300 de kilometri.
Care sunt stadiile lucrărilor pe șantiere, în prezent
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș va avea patru loturi. Loturile 2, 3 și 4 sunt în șantier, iar pentru lotul 1 Ministerul Transporturilor a publicat autorizația de construire pentru 13,5 km din cei 14,2 kilometri ai săi. Acest tronson va conecta localitățile Boița și Avrig.
„În localitatea Boița, Autostrada A13 va fi conectată cu Autostrada A1 Sibiu – Pitești, care traversează Valea Oltului. Al doilea tronson al autostrăzii A13 a intrat în șantier în luna mai. Va avea 20 de kilometri, între localitățile Avrig și Arpașu de Jos. Lotul al treilea, între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus (17,61 kilometri), a intrat în șantier de la începutul acestui an, iar stadiul lucrărilor executate până în prezent se apropie de 10%. Ultimul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș a intrat recent în șantier. Are 16,26 kilometri și va lega localitățile Sâmbăta de Sus – Făgăraș, unde se va conecta cu centura recent inaugurată a municipiului Făgăraș”, potrivit adevarul.ro.
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș avansează
Traseul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș are 68 de kilometri și traversează localitățile Tălmaciu, Avrig, Boița, Turnu Roșu, Racovița, Porumbacu, Cârța și Arpașu de Jos.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

