Augustin Zegrean, despre supraimpozitarea pensiilor speciale
Judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR), a afirmat la B1TV că supraimpozitarea pensiilor speciale este „o gogomănie”, fiindcă legea fundamentală prevede foarte clar principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. Astfel, nu se pot face diferențe la impozitare.
„Nu e o discuție nouă. De fiecare dată când merge prost economia se vorbește despre impozitarea sau desființarea pensilor speciale. Nu-s foarte mulți bani acolo, nu vor salva economia cu banii ăștia. Niciodată nu am auzit ‘hai să ne ocupăm să mărim pensiile mici, nu să le reducem pe alea mari’. Dar asta e o altă discuție și nu vreau să intru în ea…Deci Constituția are un text care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Acest text trebuie să-l aibă în vedere Guvernul când vorbește asemenea gogomănii. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10 sau 16%. Nu se poate lucrul ăsta! Pensiile, în general, nu se impozitează și foarte bine! Oamenii care au contribuit la pensii au plătit și impozite pentru banii pe care i-au câștigat, apoi și-au plătit și cotizația pentru pensii. Ce să mai impozitați acolo?..Partea necontributivă… Militarii nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia? Și unde-i baza lor contributivă? În general în lume militarii nu contribuie la pensii. Deci ei nu au contribuit cu nimic la pensie”, a declarat Zegrean
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.