Augustin Lazăr şi-a depus cererea de pensionare
Augustin Lazăr, procuror general până pe 29 aprilie, când i se încheie mandatul, a luat decizia surprinzătoare de a-şi depune cererea de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile în care se înscrisese în cursa pentru un nou mandat. Ultimul cuvânt în această privinţă îl va avea preşedintele Klaus Iohannis.
Intenţiile lui Augustin Lazăr s-au schimbat total în ultima perioadă, de când a fost acuzat că a refuzat eliberarea condiţionată a unor disidenţi politici şi ar fi dispus pedepsirea unora dintre aceştia. Totul a pornit de la povestea deținutului politic Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80. Lazăr era procuror delegat la Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud și ar fi refuzat de două ori să-i semneze eliberarea condiționată.
Lazăr a explicat că acea comisie din care făcea parte nu avea contact cu deținuții și tot ce făcea era să constate dacă cei care cereau eliberarea condiționată și-au făcut fracția de pedeapsă, conform legii, și dacă au sau nu rapoarte disciplinare din timpul detenției.
Presa a vehiculat apoi și numele altor deținuți politic, pe care Lazăr ar fi refuzat să-i elibereze condiționat.
„Episodul la care fac referire unele instituții de presă a fost prezentat tendențios, fără a ține cont de explicațiile pe care le-am mai dat. Atribuțiile acestei comisii nu erau de punere în libertate a celor condamnați. Acesta era atributul exclusiv al instanței de judecată. Legea avea aceleași prevederi pentru toate categoriile de condamnați”, a spus Augustin Lazăr, într-o conferință de presă.
Acuzațiile au venit în condițiile în care procurorul general își depusese candidatura pentru un nou mandat. Între timp, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a respins toate cele patru candidaturi depuse pentru această funcție și a anunțat reluarea procedurii de selecție. Candidaţi erau: Augustin Lazăr, Marian Drilea (DIICOT Braşov), Gabriela Scutea (DNA, de asemenea provenind din Braşov) şi Daniel Horodniceanu (fost şef DIICOT).
Mai mulți oficiali ai coaliției PSD-ALDE au cerut revocarea lui Augustin Lazăr, inclusiv șeful PSD, Liviu Dragnea, și cel al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu, a transmis o scrisoare deschisă către liberali, în care le cere să-l convingă pe președintele Klaus Iohannis să-l revoce pe procurorul general Augustin Lazăr.
CITIŢI ŞI:
Toţi candidaţii la şefia Parchetului General au fost respinşi, iar selecţia se reia
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.