Audiţii subacvatice şi terapie cu hrean, în apropiere de Brașov
Centrul de cercetări subacvatice din localitatea covăsneană Dalnic, unde sunt organizate cursuri de iniţiere a scafandrilor şi unde au loc acţiuni de educaţie ecologică, vine în această vară cu o ofertă inedită de relaxare şi petrecere a timpului liber, organizând audiţii muzicale subacvatice.
„Avem câteva căzi speciale şi un difuzor aflat în mijlocul lacului care transmite sunete sub apă. (…) Practic, în timpul acestor şedinţe, care durează aproape două ore, sistemul nervos parasimpatic se pune în funcţiune. (…) Sunt boli pe care le avem din cauza stresului şi oboselii, iar noi ajutăm, prin aceste şedinţe, să activăm sistemul de autovindecare”, a explicat pentru stiri.covasnamedia.ro Szabó Jenő, scafandrul profesionist care a înfiinţat centrul.
O altă noutate terapeutică pregătită la Centrul de Cercetări subacvatice pentru sezonul estival este o cultură de hrean de apă.
„Aici, lângă lac, pe o porţiune de 30 de metri, am amenajat un loc special pentru plante acvatice. Am pregătit deja puieţii de hrean de apă, o plantă medicinală mai puţin cunoscută (…), care este un puternic antioxidant şi e foarte bogată în vitamina C. Este folosită în multe terapii, dar după culegere trebuie consumată imediat pentru a-şi păstra proprietăţile. Noi le cultivăm aici, iar cei care vin pot culege frunzele şi le preparăm ori la rece, ori ceai şi le servesc aici. (…) Seminţele le-am adus din Olanda şi am adaptat plantele la clima de la noi”, a spus Szabó Jenő.
Tot la lacul de la Dalnic există şi posibilitatea să se facă „terapie de familie”.
„Avem o potecă şi un cort tematic cu diverse jocuri. (…) Sunt peste o sută şi ceva de jocuri concepute special pentru copii, pentru ca ei să fie învăţaţi ce înseamnă iubirea faţă de natură. Acestea ne-au fost împrumutate de Institutul «Herman Otto» din Budapesta şi vor sta la noi timp de trei luni, până în luna august. (…) Este o terapie de familie, într-un fel, pentru că jocurile trebuie jucate împreună. (…) Adevărul este că foarte puţin timp ne dedicăm unul altuia, copiilor. (…) Aceste jocuri ţin familia împreună şi, vrând-nevrând, trebuie să petreacă timpul împreună”, a explicat reprezentantul Centrului.
Şcoala de scafandri pe care o conduce a lansat cursuri teoretice şi practice pentru cei care vor să obţină un brevet de scufundări, în baza căruia pot lucra ca divemaster, respectiv pe post de ghid subacvatic, fiind o meserie căutată în multe ţări din lume. Tinerii care vor să lucreze ca voluntari la Centrul de scufundări subacvatice pot plăti prin muncă scufundările sau orele de curs. Spre exemplu, sunt puşi să ajute la plantarea nuferilor sau la curăţarea lacului cu un aspirator special.
„Am acceptat voluntari chiar şi de 12 şi 13 ani. Am ajuns la concluzia că trebuie purtate discuţii cu părinţii, pentru că sunt diferiţi. Am întâlnit copii de 12 ani mai evoluaţi, nu intelectual, ci emoţional, cu o stabilitate emoţională mai puternică decât un copil de 15 ani. Deci, preferăm să discutăm cu fiecare familie în parte şi să luăm decizii împreună cu mama şi tatăl copilului în ce activitate îl implicăm, cât timp şi în ce fel”, a explicat Szabó Jenő.
În urmă cu câţiva ani, covăsneanul a înfiinţat o „şcoală subacvatică” pentru surdo-muţi unde aceştia erau ajutaţi, prin intermediul audiţiilor subacvatice, să desluşească sunete şi să înveţe cuvinte. Ideea i-a venit în timpul unui studiu de comunicare între oameni şi delfini prin intermediul sunetelor subacvatice, potrivit stiri.covasnamedia.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.