Auchan și Metro – amendate / Neregulile găsite de Protecția Consumatorilor

La începutul săptămâniii, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București a desfășurat o serie de verificări la două hipermarketuri din Berceni – Metro Cash & Carry și Auchan.
Auchan și Metro – amendate
În urma neregulilor constatate, comisarii bucureșteni au aplicat următoarele sancțiuni, până în acest moment:
- amenzi contravenționale în valoare de 125.000 lei,
- oprirea definitivă de la comercializare produsele alimentare neconforme,
- oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării produselor în spații necorespunzătoare până la remedierea deficiențelor, în magazinul Auchan,
- propunerea emiterii unei decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte, pentru magazinul Metro.
Auchan și Metro – amendate
„M-am întrebat întotdeauna de ce unele acte normative, cu impact la nivel european, par facultative pentru unii operatori economici ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României. Încă o dată se dovedește că avem de dus o luptă permanentă cu fărădelegea, indiferent de dimensiunea financiară a companiilor. A cumpăra zeamă la preț de carne, mi se pare o bătaie de joc. Aș vrea să cred că nu numai mie. Din nou se dovedește că există o oca pentru producătorii români și alta pentru cei din străinătate. Acțiunile noastre nu se vor opri indiferent de intențiile unora și altora”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conform retail.ro.
Protecția Consumatorilor a extins verificările la Metro Cash & Carry SRL (depozit Ștefăneștii de Jos), ca urmare a identificării, în magazinul din Berceni, aparținând acestui operator economic, a unor produse alimentare preambalate, respectiv carne de vită, cu origine Australia, Argentina, Germania, Irlanda, având diverse deficinețe, după cum urmează:
- acumulări masive de lichid sangvin în interiorul ambalajelor de produs,
- neconcordanțe între gramajele declarate pe etichetele de produs și cele cântărite în magazine.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

