Expres

Au reînceput protestele în penitenciare. La Codlea e linişte deocamdată

 

Sunt proteste în mai multe penitenciare din România, începând de astăzi. Angajații sunt supărați din cauza regimului de muncă la care sunt supuși, potrivit liderilor din Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP). Cele două organizaţii sindicale, care reunesc 9.000 de persoane din totalul de 13.000 de salariaţi din sistemul penitenciar, au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din ţară. Astăzi au prptestat angajaţii din penitenciarele Aiud şi Rahova. Cei de la Penitenciarul Codlea, care şi-au schimbat de ceva timp afilierea sindicală, nu participă deocamdată la proteste, deşi e evident că au aceleaşi nemulţumiri.

Sindicaliştii au anunţat şi lista de revendicări: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare („eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale” din document), publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, unde deţinuţii sunt plătiţi, spre deosebire de personal; plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber (conform legii) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a munci suplimentar; plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17% dintre salariaţi.

În calendarul de acţiuni de protest pregătit de cele două organizaţii sindicale se mai află şi un miting în Piaţa Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt aşteptate 3.000 de persoane.

În acelaşi timp, astăzi şi mâine sindicaliştii poartă negocieri cu ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button