Expres

Au început lucrările de „spoire” a Gării Braşov (FOTO)

  • reparatiigaracalatoribrasov1_214559.JPG
  • reparatiigaracalatoribrasov2_214560.JPG
  • reparatiigaracalatoribrasov4_214562.JPG
  • reparatiigaracalatoribrasov6_214563.JPG
  • reparatiigaracalatoribrasov5_214564.JPG
 
După ce peste 2.000 de braşoveni sătui de starea jalnică în care se află Gara Braşov au semnat o petiţie prin care cer modernizarea staţiei, fie de către CFR, fie de către Primăria Braşov – prin cedarea dreptului de administrare către municipalitate, au început lucrările de „reparaţii şi întreţinere” promise de Ministerul Transporturilor.
 
Amintim că aceste lucrări au fost promise, în scris, de reprezentanţii Ministerului Transporturilor la începutul lunii mai, destinatară fiind Mihaela Mariş – tânăra care a lansat petiţia pentru modernizarea gării. Din păcate, însă, este vorba doar despre lucrări de „spoire” la clădirea staţiei şi la tunelul pietonal, nicidecum despre modernizarea spaţiilor.
Bugetul alocat pentru lucrări este de 1.596.266,72 lei fără TVA, Gara Braşov fiind prevăzută în Programul anual de achiziţii publice. Reparaţia peroanelor ar fi prevăzută în alt proiect, care luna trecută se afla în faza de pregătire şi întocmire a documentaţiei, în vederea lansării procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de consultanţă şi de execuţie lucrări, conform Ministerului Transporturilor, care a promis – fără să existe rezultate până în prezent – că va fi rezolvată şi problema legată de prezenţa oamenilor străzii în gară, prin achiziţionarea unui serviciu de pază.
 
Lupta continuă pentru rezolvarea reală a problemelor din gară
Întrucât lucrările avute în plan de Ministerul Transporturilor nu sunt suficiente pentru ca staţia să arate decent, Mihaela Mariş va continua lupta cu autorităţile.  „Avem probleme pe două planuri: Cei de la Ministerul Transporturilor nu vor să colaboreze, iar de la Regională am cerut de o lună şi jumătate planul arhitectural al gării, pentru că fără el nici un arhitect nu poate face nimic, dar nu l-am primit. Fără datele exacte ale clădirii, nu se poate face nimic. Vom continua cu demersurile, vom protesta în gară, dacă nu vom primi nici un răspuns, vom lansa alte petiţii”, a explicat braşoveanca. Tânăra solicită în continuare şi soluţii reale pentru rezolvarea problemei oamenilor străzii: „Am făcut plan de intervenţie cu studenţii de la Universitatea Transilvania, să fie pază, să intre pe peroane doar persoanele care au bilet şi să fie pus la dispoziţie un asistent social”.
Pentru că şi Municipalitatea îşi doreşte ca actuala gară să devină un simbol al Braşovului şi nu să fie o poartă de intrare în oraş ruşinoasă, Primăria Braşov va continua demersurile, pentru obţinerea dreptului de administrare. În prezent, Municipalitatea se poate ocupa doar de modernizarea terenului din faţa gării (de la chioşcuri spre staţia RAT Braşov). 
 
Lucrările gândite de Ministerul Transporturilor
Amintim că, Ministerul Transporturilor a informat că se vor face reparaţii la şarpanta peste etajul I, la acoperiş, la învelitoarea peste cupola din tablă zincată, reparaţii exterioare şi interioare la clădirea pentru călători şi la tunelul pietonal. Lucrările enumerate de Minister nu vor fi însă unele care să transforme Gara Braşov într-una de oraş european, cum şi-ar dori braşovenii, motiv pentru care şi continuă „lupta” cu autorităţile centrale.  
 
Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:
 
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button