Expres

Au început lucrările de amenajare a parcului din zona „La Iepure” din Brașov

Au început lucrările de amenajare a parcului din zona „La Iepure” din Brașov. Municipalitatea a demarat lucrările, în zona barajului din Valea Răcădăului, cunoscută sub numele de „La Iepure”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea lucrărilor este de 6.339.357,65 lei, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile. Lucrările sunt realizate de Asocierea SC Energo Constructii Civile și Industriale SRL -lider de asociere si SC T.H.I. Concept SRL – asociat, cu subcontractanții SC Timișoreana SRL si SC Real Automatic SRL. Termenul pentru executarea lucrărilor este iulie 2023, pentru partea de lucrări și amenajări, iar plantarea arborilor se va realiza în perioada de repaus vegetativ, dar nu mai târziu de 30 noiembrie.

„Va fi un nou parc, un parc pentru agrement și pentru bicicliști, fie că vorbim despre cei mai mici dintre ei, care vor avea o zonă de poligon de învățare a mersului pe bicicletă în siguranță, fie că vorbim de amatorii de mountain bike, care vor avea un circuit de pumptrack. Este un parc nou care a fost îmbunătățit în urma dezbaterilor publice, un parc care va avea aproximativ 400 de arbori nou plantați, un parc care va respecta specificul zonei și care va avea foarte multă vegetație perenă, o vegetație perfect integrată în zonă”, a declarat primarul Allen Coliban.

Potrivit Primăriei, zona va fi amenajată cu alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o platformă betonată pentru asigurarea service-ului pentru biciclete, stații de bike sharing, fântână arteziană decorativă, aparate de fitness, mobilier urban din lemn – bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, foișoare, balansoare pentru adulți și locuri de joacă pentru copii.

„Se va realiza un spațiu multifuncțional, un pavilion administrativ, unde vor fi poziționate 20 de biciclete în regim de bikesharing, o alee de biciclete marcată cu marcaj rutier, semafoare și doi instructori, care poate deservi 40 de persoane. Vor fi alei pietonale pietruite și alei din pământ, vom avea la partea superioară o zonă de belvedere și o zonă de downhill pentru biciclete. În cea mai mare parte a parcului, având suprafața de 16.192 de metri pătrați, vor fi amenajate zone verzi irigate și se vor planta mai multe specii de arbori, specifici acestei zone”, a explicat ing. Vlad Lăzăroiu, șeful de șantier.

Despre spațiul verde

Cea mai mare suprafață va reveni zonelor verzi, după cum au explicat reprezentanții Primăriei Brașov.

„Pentru această zonă au fost alese plante specifice vegetației locale sau bine aclimatizate pentru condițiile specifice Văii Cetății, care să răspundă cerințelor estetice, respectiv funcționale (izolare fonică și vizuală, purificarea aerului, etc). Specia dominantă între cei 400 de arbori care vor fi plantați va fi fagul, însă se va planta și paltin de munte și, în mai mică măsură, ulm, stejar și tei pucios, rășinoase (molid, brad, pin silvestru), care de asemenea se regăsesc în flora locală.

În subarboret, vor fi alun, soc, sânger, corn și cununiță, arbuști care se regăsesc atât în pădurile din jurul Brașovului, cât și tradițional în grădinile și spațiile verzi din oraș. Ca o alternativă la gazon, o mare parte din suprafață va fi acoperită cu ierburi perene, care vor crea o legătură cu peisajul caracteristic transilvan, în care fânețe bogate în flori și microfauna asociată (insecte, păsări) alternează cu pădurile și crângurile de pe cursul râurilor. Pentru gardurile vii se va folosi carpenul, specie arborescentă, robustă și rezistentă, care reacționează bine la tundere repetată”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.

Poligonul pentru ciclism

Poligonul pentru ciclism va avea marcaje, semafoare, indicatoare. Configurația traseului prezintă înclinări diferite, există intersecții de diferite tipuri, iar alveolele verzi rezultate în interior vor primi piese de mobilier urban sau foișoare care pot fi folosite în timpul cursurilor. Băncile de odihnă prevăzute pentru observarea cursurilor sunt amplasate la o distanță mai mare față de pistă, fiind încurajată accesarea lor de pe traseul destinat exclusiv pietonilor.

Traseul pietonal propus este unul sinuos, cu o înclinare redusă, care permite accesul persoanelor cu dizabilități și care încurajează funcția de loisir, relaxare. Zona dedicată fitness-ului și locul de joacă sunt dispuse de-a lungul aleii, iar piesele de mobilier urban sunt dispuse la distanță inegală, de-a lungul aleii. În apropierea barajului se află zona de acrobații destinată bicicliștilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button