Expres

Atenţionare MAE: Grecia va fi „paralizată” mâine, din cauza unei greve naţionale

Fermierii eleni au ieşit deja în stradă, blocând traficul în unele zone

 
Ministerul român al Afacerilor Externe a avertizat, în această dimineaţă, că principalele sindicate din sectorul public şi privat din Grecia au anunţat organizarea unei greve generale naţionale  de 24 de ore, mâine. 
Astfel, turiştii sunt atenţionaţi că taxiurile şi mijloacele de transport în comun nu vor funcţiona, iar benzinăriile vor fi închise.
„Autobuzele nu vor circula în intervalul orar 9,00 — 21,00, iar angajații de la metrou, tren electric și tramvai vor lucra doar în intervalul 10,00-15,00, mai ales pentru a facilita transportul manifestanților participanți la demonstrațiile de protest. Transportatorii maritimi vor protesta începând de joi, 4 februarie 2016, ora 6,00, până sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 6,00. În acest interval, toate navele vor rămâne ancorate în porturi. Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian și personalului navigant nu s-au raliat protestului”, au precizat reprezentanţii MAE român.
 
¤Protestul fermierilor
Conform MAEA, fermierii eleni protestează deja prin acţiuni de blocare a drumurilor, în special în zona de nord a Greciei, dar şi la puncte de frontieră şi pe autostrăzi.
„În prezent, este blocat accesul camioanelor, în ambele sensuri de mers, în punctele de frontieră cu Bulgaria (Promachonas, Ivailovgrad și Exohis), Turcia (Kastanion, Ormeniou și Kipon) şi Macedonia (Evzonon). Coloanele de autocamioane în aşteptare, în unele puncte, au lungimea de aproximativ 15 km.
Circulaţia autoturismelor nu a fost perturbată. Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă şi verificarea individuală a rutelor avute în vedere de către transportatorii de mărfuri interesaţi de tranzitarea teritoriului elen”, se menţionează în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare