Expres
Atenționare de la ANAF: un site-clonă încearcă să fure datele bancare ale contribuabililor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la apariția unor mesaje false transmise în numele instituției, prin care se încearcă obținerea de date personale și bancare.
Persoanele vizate primesc mesaje ce conțin un link către un site care imita interfața Formularului Unic de Contact al ANAF, pentru a părea legitim. Prin intermediul acestuia sunt solicitate nu doar date de identificare, ci și informații sensibile precum numele băncii, conturi sau solduri.
Reprezentanții ANAF subliniază că:
- instituția nu transmite astfel de mesaje și nu solicită accesarea unor linkuri pentru completarea de date personale;
- ANAF nu cere niciodată informații bancare prin Formularul Unic de Contact;
- orice astfel de solicitare reprezintă o tentativă de fraudă.
Contribuabilii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri suspecte, să nu furnizeze date personale sau financiare și să verifice întotdeauna autenticitatea comunicărilor primite în numele instituțiilor publice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





