Expres

ATENŢIE! Se vor schimba buletinele!!!

 

Reprezentanţii Preşedinţiei României a Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE şi a documentelor de şedere eliberate acestora şi membrilor familiilor care nu sunt cetăţeni ai UE, acesta urmând să fie transmis reprezentanţilor permanenţi la UE, spre confirmare în numele Consiliului, după cum a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.

„Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securităţii în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai uşor cazurile de fraudare a documentelor şi de furt de identitate, îngreunând acţiunile teroriştilor şi infractorilor şi facilitând totodată libera circulaţie a călătorilor de bună-credinţă”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

Conform noilor norme propuse, vor fi impuse standarde de securitate pentru buletinele din România, acestea urmând să aibă forma unui card de credit.

„Cărţile de identitate vor trebui produse în format uniform de card de credit (ID-1), să includă o zonă de citire optică şi să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale). Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărţile de identitate vor indica codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE. Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani”, a mai precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button