Expres

Atenție, modificări în traseele și orarele unor linii RATBV, pentru Tess Rally Brașov!

Atenție, modificări în traseele și orarele unor linii RATBV!

 Vineri, 17 octombrie și duminică, 19 octombrie se vor opera unele modificări în traseele și orarele unor linii de transport public RATBV determinate de desfășurarea competiției automobilistice „Tess Rally Brașov”.

        Astfel, vineri seară, în intervalul orar 18.00 – 23.30, va fi deviată circulația autobuzelor în zona Bartolomeu (Hornbach/pasajul DN 1 – Calea Făgărașului – strada Fânarului). În aceste condiții vor fi ușor schimbate traseele liniilor:

– 5M – sensul spre Măgurele, nu va opri în stația Roplant; 

– 120 – sensul spre Vulcan, nu va opri în stația Roplant; 

– 130 – sensul spre Râșnov, nu va opri în stația Roplant; 

– 131 – sensul spre Romacril, nu va opri în stația Roplant; 

– 140 – sensul spre Zărnești, nu va opri în stația Roplant; 

– 24 – sensul spre Baciului, nu va opri în stațiile Bartolomeu Gară, Service, Cărămidăriei, Roplant. Pe sensul spre Livada Poștei, nu va opri în stațiile Roplant, Hornbach, Cărămidăriei, Stadion Municipal; 

 – 28 – sensul spre capătul de linie Fundăturii, nu va opri în stațiile Bartolomeu Gară, Service, Cărămidăriei, Roplant. Pe sensul spre Livada Poștei, nu va opri în stațiile Roplant, Hornbach, Cărămidăriei. 

– A1 – sensul spre Aeroport, nu va opri în stațiile Cărămidăriei, Roplant. Pe sensul spre Livada Poștei, nu va opri în stațiile Roplant, Hornbach, Cărămidăriei, Stadion Municipal.

       În ceea ce privește ziua de duminică, 19 octombrie, tot pentru a permite desfășurarea competiției auto menționate  în condiții de siguranță, între orele 12.30 și 17.30 va fi oprită circulația autobuzelor pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov. Ultimele plecări în cursă pe linia 20 vor fi realizate la orele 12.00 din ambele capete de linie, iar primele după reluarea circulației la orele 17.30. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button