Expres

Atenție – furtuni! Vremea se răcește

Atenție – furtuni!

Începând de astăzi, 7 mai, până joi, 9 mai, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică, ploi și furtuni în anumite regiuni ale țării, în timp ce temperaturile vor scădea cu până la 10°C. Izolat, se vor semnala vijelii și grindină, așa cum au precizat specialiștii de la Meteo&Radar.

Atenție – furtuni!

Astăzi, zona frontală care separă aerul cald de cel rece se va apropia rapid de țara noastră, asigurând condițiile necesare pentru formarea averselor și furtunilor pe spații relativ extinse în nord-est, centru și nord, iar local și în restul teritoriului. Izolat, vor fi posibile vijelii și grindină.

Pe timpul nopții, aerul rece va cuprinde deja cea mai mare parte a Moldovei, astfel că ploile se vor muta, miercuri, spre jumătatea sud-vestică a țării. Miercuri după-amiaza, riscul de averse torențiale și furtuni puternice va fi mai ridicat în Oltenia și în unele zone din sudul Munteniei. Sunt așteptate furtuni și în unele zone din Transilvania, Banat și Crișana. Local, cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp în intervale scurte de timp, putând provoca inundații pe unele râuri mai mici. Pe de altă parte, vor fi și zone ocolite de precipitații, mai ales în est.

Temperaturile vor scădea substanțial după mijlocul săptămânii. Joi, maximele vor fi cuprinse între 15 și 21°C în cea mai mare parte a țării. Senzația de răcire va fi accentuată de vântul moderat din est, în timp ce ploile vor continua în sudul și vestul țării. Pe alocuri, mai ales în vest, acestea vor fi însoțite de descărcări electrice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare