Expres

Atenție – furtuni și caniculă

Atenție – furtuni și caniculă

ANM a emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică, valabil din această dimineață, până diseară, la ora 22.00. Au fost incluse în această avertizare mai multe zone din țară, printre care și sud-vestul, și sud-estul județului Brașov.

„Local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55-65 km/h) și pe arii restrânse, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, au detaliat meteorologii.

Atenție – furtuni și caniculă. De asemenea, ANM a anunțat că în perioada 22-24 iunie, la nivel național, va fi foarte cald – „disconfort termic”.

„Disconfortul termic va fi ridicat, joi (22 iunie), în regiunile vestice și sud-vestice, vineri – în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă, cu precădere în sud și est. Astfel, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă”, au mai punctat meteorologii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] a emis două coduri, galben și portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată. Județul Brașov a fost inclus în codul portocaliu, care este valabil pentru perioada 24 iunie, ora 14.00 – 25 […]

11 luni în urmă

[…] frumoasă și însorită în cea mai mare parte a țării. În sudul Olteniei și Munteniei va fi caniculă, iar duminică maximele vor atinge 36-38 de […]

Back to top button