Atenție! Ciclonul Boris intră în România / La ce să ne așteptăm…
Atenție! La finele acestei săptămâni, o furtună puternică va „lovi” țara noastră. Polonezii au botezat-o ciclonul Boris.
Potrivit celor de la ANM, la munte, vântul va sufla cu rafale de peste 80 de kilometri pe oră. Mai ales în zonele de creastă ale Carpaților Meridionali se așteaptă ca ploile să se transforme în lapoviță și chiar ninsoare – Detalii, AICI.
Atenție!
„Furtunile vor avansa dinspre vestul ţării către restul zonelor. Vor fi ploi consistente, care, cel puţin la deal şi la munte, vor lăsa în urmă cantităţi mari de apă, ce pot trece de 40 de l/mp şi va fi risc de inundaţii. De asemenea, vor fi şi condiţii de grindină. La munte cel puţin, vântul va sufla cu rafale de peste 80 de km/h. Tot acolo, mai ales în zonele de creastă ale Carpaţilor Meridionali, nopatea, când temperaturile vor ajunge la pragul îngheţului, ploile ar putea să se transforme în lapoviţă şi chiar în ninsoare”, a declarat meteorologul Simona Căpșună, potrivit observatornews.ro.
Atenție!
Momentan, este cod roșu de ploi abundente în Cehia, Polonia și Germania. În Austria a fost emis un cod portocaliu de vreme severă, iar meteorologii se așteaptă la cantități istorice de precipitații.
În orașele din Moravia s-au ridicat bariere anti-inundații și s-au pregătit saci de nisip pentru ca locuitorii să facă față fenomenelor extreme. Zeci de evenimente culturale au fost anulate. Se așteaptă ca nivelul Dunării să atingă cote record, în raport cu ultimii 5-10 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.