Atentatul de la Paris a fost revendicat
Atacul de la Paris a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).
„Autorul atacului de pe Champs Elysées din centrul Parisului este Abu Yussef Belgianul și este unul dintre combatanții (organizației) Stat Islamic”, a declarat SI într-un comunicat dat publicității în cursul nopții de organul său de propagandă Amaq.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, agresorul împușcat este un francez de 39 de ani care făcea deja obiectul unei anchete antiteroriste. El a fost condamnat în 2005 la 15 ani de temniță pentru tentative de asasinare a unui polițist și a fratelui acestuia, în regiunea Parisului. Individul se pare că a acționat singur în cursul agresiunii și sunt în curs de desfășurare investigații pentru a stabili dacă a beneficiat de complicitate. Rămâne deci să se stabilească dacă este vorba despre aceleași individ cu cel numit de SI.
Alegerile prezidențiale, foarte indecise, se vor ține pentru prima dată în istoria celei de-a V-a Republici sub regimul stării de urgență.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.