Ateliere și spectacole pentru copii, în aer liber, la Brașov
Ateliere și spectacole pentru copii, în aer liber, la Brașov
„JazzUP Young” este un proiect educațional organizat de Asociația CultART în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Proiectul, care a început de la Ziua Copilului, are ca scop introducerea tinerilor în lumea artelor printr-o serie de ateliere interactive și spectacole captivante.
Primele evenimente au avut loc în Parcul Trandafirilor din cartierul Răcădău, iar în acest weekend ajung în Piațeta Astra. Atelierele se vor desfășura sâmbătă și duminică între orele 11:00 – 14:00 și 16:00 – 18:00, urmate de spectacole interactive între orele 19:00 și 20:00.(programul, în foto 2)
Vor fi ateliere de pictură, unde copiii vor învăța tehnici de bază și avansate de pictură, dezvoltându-și creativitatea și simțul artistic; atelier de canto, dedicat dezvoltării vocii și interpretării muzicale; atelier de muzică: diverse instrumente muzicale și tehnici de interpretare; atelier de dans ce va introduce copiii în dansul contemporan și alte stiluri de dans; atelier de instrumente: unde copiii vor învăța să cânte la diferite instrumente muzicale; atelier de actorie, axate pe tehnici de actorie de teatru și film
Pe lângă ateliere, proiectul include două spectacole interactive susținute de tineri artiști români. Aceste spectacole, programate pentru orele 19:00 – 20:00, vor introduce copiii în lumea fascinantă a teatrului, muzicii și dansului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.