Expres
Atacul care a oprit lucrul la uzina Dacia!
Surse din compania Dacia-Renault au confirmat faptul că lucrul în uzina de la Mioveni a fost oprit astăzi, în jurul orele 2.00, din cauza atacului cibernetic de tip ransomware ce are loc la nivel mondial începând de vineri.
Acest atac a blocat, practic, activitatea în mai multe secții robotizate ale uzinei de la Mioveni. De altfel, întregul grup Renault a fost afectat.
Atacul cibernetic constă în lansarea unui virus care blochează computerele, solicitând o plată în moneda Bitcoin, echivalând cu 300 de dolari.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.