Expres

Atac terorist într-un campus universitar din Kenya

 

Cel puțin două persoane au fost ucise și alte 30 rănite după ce atacatori înarmați au luat cu asalt o univesitate din Kenya. Potrivit presei de la Nairobi, atacatorii au „tras fără discriminare” în campusul Garissa University College, generând confruntări cu forțele de Poliție. Centrul național pentru situații de urgență a declarat că două persoane au fost ucise în incident, în timp ce Crucea Roșie kenyană a declarat că 30 de persoane au fost rănite, dintre care patru „foarte grav”. „Majoritatea victimelor au fost rănite de gloanțe”, a precizat Crucea Roșie pe contul de Twitter.

Atacul nu a fost, încă, revendicat, dar Al-Shabaab, gruparea teroristă ce are legături cu Al-Qaida și își are sediul în Somalia, a comis anterior mai multe atacuri în Kenya. În 2013, aceasta a revendicat atacul de la centrul comercial Westgate din Nairobi, soldat cu peste 60 de morți. (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google