Atac cibernetic asupra grupului Marriott
Grupul hotelier Marriott International a comunicat vineri că baza de date pentru rezervări online a brandului Starwood a fost atacată cibernetic, fiind expuse datele a aproximativ 500 de milioane de persoane, anunță postul american CNBC, citat de Mediafax. Acţiunile Marriott au scăzut cu peste 5% imediat după acest anunţ.
Grupul hotelier a anunţat că investigaţia a stabilit că entităţi neautorizate au accesat informaţii criptate ale bazei de date Starwood începând din 2014. Compania a dat asigurări că a luat măsuri pentru remedierea situaţiei. Din brandul Starwood fac parte companiile W Hotels, Sheraton, Le Méridien şi Four Points by Sheraton.
„Regretăm producerea acestui incident. Marriott a raportat incidentul autorităţilor şi continuă să contribuie la investigaţie”, a transmis compania, conform BBC.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.