ATAC. Băsescu nu ratează noul scandal: „Plagiatorul e și ticălos”

Traian Băsescu îl critică pe Victor Ponta, în contextul declarațiilor făcute de acesta privind un posibil trafic de influență la Administrația Prezidențială, în legătură cu Codul Silvic.
„Plagiatorul mincinos este și ticălos. Tata socru, fostul ministru al Agriculturii Ilie Sârbu, a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, șeful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general de la ROMSILVA, domnul Adam Crăciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu pădurile în Ministerul Agriculturii atunci când s-a semnat contractul cu austriecii. În 2013, când contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim-ministru, Adrian Crăciunescu era director la ROMSILVA, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor și terenurilor agricole ale României. Niciunul nu a făcut nimic pentru a pune frână lăcomiei austriecilor”, a scris ieri pe Facebook Traian Băsescu.
„Mai mult, ticălosul plagiator și mincinos face aluzie la faptul că, în susținerile lui, are argumente primite de la servicii de informații, lucru absolut imposibil fără informarea simultană a președintelui, având în vedere magnitudinea subiectului. Și pentru că, urmare a reacției societății, se strânge lațul în jurul politicienilor care au patronat jaful pădurilor, ca orice ticălos, Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor, profitând de faptul că președintele a fost suficient de inabil să nu explice public motivul întoarcerii la Parlament a Codului Silvic. Este drept că, dincolo de gardul Cotroceniului, se afla și sforarul Dan Mihalache, dar totuși… Ponta, vezi că mortul este în familia ta, în administrația ta și în clientela ta politică, vezi Hrebenciuc, Adam, Ilie Sârbu etc”, a mai afirmat Traian Băsescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

