Expres

Astăzi se „împuşcă cocoşul”, la Apaţa

 

Astăzi, în prima zi de Paști pentru catolici, reformați și evanghelici, localnicii din comuna Apaţa vor „împuşca cocoşul”. Manifestarea începe la ora 14.00. Este vorba despre un obicei al comunităţii maghiare, despre care se crede că îşi are originea într-o legendă a locului, din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântat de cocoş în cetate, locuitori refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă, împuşcarea cocoşului care i-a trădat. În prezent, participanţii la acest obicei sunt copii, scopul sărbătorii fiind iniţierea tinerilor şi tragerea la ţintă, cu arbaleta, locul cocoşului viu fiind luat de unul desenat. În fiecare an în ziua de Paşte, după ieşirea de la biserică, întreaga comunitate maghiară participă la acest străvechi obicei. Alaiul însoţit de fanfară, porneşte de la o gazdă şi colindă uliţele satului, îndreptându-se spre un deal din afara localităţii unde are loc „judecata cocoşului”.
Totul se va încheia cu o masă la care se serveşte supă de cocoş.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare