Astăzi se împart din nou locuri de parcare

Astăzi se împart din nou locuri de parcare
O procedură de reatribuire a locurilor de parcare din cartierul Bartolomeu Nord va fi organizată astăzi, 29 iulie, la rând fiind parcările de pe străzile: Cosmești, Agricultorilor (tronsonul dintre str. Lanurilor și str. Molnar Janos), str. Dragoș Vodă, Bârsa Repede, Buzești, Borzești, Bogdan Vodă, Matei Corvin, Ioan Huniade, I. H. Rădulescu, dar și cele de pe str. Carierei numerele 148 și 151.
Participanții la procedură trebuie să prezinte, în original, cartea de identitate/buletinul și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă și copii după documentele necesare pentru obținerea locului de parcare. În situația cererilor deja depuse, se vor prezenta documente valabile, pentru actualizarea dosarelor. Copiile după documentele doveditoare vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant.
Astăzi se împart din nou locuri de parcare
Persoanele care nu pot participa la procedură pot delega o altă persoană, printr-o împuternicire scrisă de mână, anexând în copie cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă.
Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor, la licitație se va prezenta o singură persoană pentru fiecare cerere depusă.
La precedentele proceduri, cea mai mare sumă oferită pentru un loc de parcare a fost de 1.800 de lei/an, dar au existat și locuri de parcare care au fost atribuite la sume care au depășit cu mult valoarea abonamentului anual: 1.520 lei/an, 1.500 de lei/an, 1.350 de lei/an, 920 de lei/an, 800 de lei/an sunt doar câteva dintre exemple.
Urmează alte două cartiere, Triaj și Valea Cetății.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

