Astăzi este zi de post aspru, ca în Vinerea Mare

Sărbătorile de Anul Nou, care au început în Ajunul Crăciunului și se încheie cu Boboteaza sau chiar cu Sf. Ion, sunt aproape de sfârșit, fiind întrerupte astăzi de Ajunul Bobotezei, zi de post aspru, ca în Vinerea Mare, pentru a cinsti cum se cuvine praznicul Botezului Domnului.
După ce în perioada premergătoare Crăciunului au umblat „cu icoana” Nașterii Domnului, în aceste zile preoții merg pe la casele enoriașilor din parohie „cu Botezul”, stropindu-i pe oameni și gospodăriile cu apă sfințită, cu agheasmă, pentru a le aduce astfel binecuvântarea. Mulți parohi și-au chemat confrați, mai ales din sate, în ajutor și au pornit de dinainte de Anul Nou, pentru a putea ajunge la toți credincioșii care îi primesc. 
Ciclul sărbătorilor de iarnă era, în tradiția populară românească, un timp ritual împărțit simetric de către Anul Nou, iar în unele zone etnografice, cele 12 zile de sărbătoare corespunzătoare celor 12 luni poartă denumirea de „anul mic”. Alungarea spiritelor malefice cuibărite în prima jumătate a ciclului de 12 zile se efectua în a doua jumătate a „anului mic”, respectiv în perioada cuprinsă între Anul Nou și Bobotează. Se începea cu zgomotele provocate de bice, buhai, tobe, tălăngi, împușcături, ca și luminațiile și focul din ajunul, noaptea și ziua de Anul Nou .
Pe alocuri, în Moldova și Transilvania se apela la un colind special, numit „Chiraleisa”. Actanții obiceiului purtau costumul tradițional al zonei respective, iar la căciuli purtau busuioc, brad, vâsc, cercei de tulpină de salcie, plante considerate a avea puteri benefice.  În această ultimă zi a ciclului sărbătorilor de iarnă, practicile de purificare și protecție împotriva unor presupuse forțe ostile îmbrăcau cele mai diverse forme: se aprindeau focuri printre pomi („Ardeasca”), peste care săreau toți membrii familiei: cu cărbunii stinși se însemnau „meșter­grinda”, ușa, fereastra, zestrea fetei de măritat, hainele de lucru și cele de sărbătoare, scoarțele, lăicerele, scoase la vedere și stropite, folosind busuiocul, cu apă neîncepută, luată în zori de la fântână. De altfel, credința că apele, curgătoare sau stătătoare sunt la Bobotează sfințite a fost atestată în toate regiunile țării. Acesta este motivul pentru care la Bobotează se stropesc cu apă grajdurile, vitele, uneltele, zestrea fetelor etc. În Muscel, oricât de frig ar fi fost, flăcăii se scăldau în râu, la izvor. Tot cu busuioc, de obicei „furat” din mănunchiul preotului, cu care acesta stropește casele și credincioșii, fetele de măritat făceau un descântec de dragoste, punându-l sub pernă, cu o rugăciune șoptită, pentru a-și visa peste noapte ursitul.