Expres

Astăzi este, cu adevărat, Ziua Învățătorului

Astăzi este, cu adevărat, Ziua Învățătorului

Ignorând o tradiție de 80 de ani (la acel moment, acum sunt 97 de ani), care a stabilit că Ziua Învățătorului este în 30 iunie, în 2007 Parlamentul României a legiferat că aceasta se sărbătorește în fiecare an la data de 5 iunie, această zi „urmând a avea un caracter educațional, național, apolitic și cultural”. Nici măcar comuniștii nu îndrăzniseră să schimbe data. Deși nu este scris clar, prin Legea nr. 289 din 2007, Ziua Învățătorului „pe stil nou” – 5 iunie a fost aleasă întrucât coincide cu ziua de naştere a lui Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În anul 1818, Gheorghe Lazăr a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.

Însă, în consens cu Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo), în 1927 s-a stabilit, tot prin lege, că 30 iunie este Ziua Învățătorului.
„Ziua aleasă n-a fost deloc întâmplătoare, ba mai mult, această zi arată curățenia și sfințenia muncii sale: 30 iunie (1927), zi în care întreaga creștinătate din România prăznuiește „Soborul Sfinților 12 Apostoli” (ortodocșii) și „Adunarea celor 12 Sfinți Apostoli” (greco-catolicii). (…) Dacă toate acestea s-au petrecut așa, dacă vremurile de când cu ciuma roșie (nota red. – PCR) nu au „arestat” această zi, pare lipsită de noimă inițiativa Parla­mentului României care tocmai în anul când se împlineau 80 de ani de la „nașterea” Zilei Învăță­torului să o desființeze cu acte în regulă. Ca dascăl cu vechi state de plată în școala româ­nească, am aflat despre această lege în iunie 2008, la o activitate pe care o dedicam, culmea, Zilei Învățătorului (29 iunie). (…) Ce noimă are Ziua Învățătorului pe data 5 iunie, când elevii au încă în față examene și evaluări de susținut? Ce sărbătorește școala sau comunitatea?

Ziua Învățătorului a fost gândită ca un raport pe care școala îl dădea familiei și comunității. Fiecare părinte venea să-și vadă copilul și să se laude cu el. Atunci apăreau viitoarele „personalități” care își vor fi anunțat și „înnobilat” numele stirpei din care provin și se vor fi înălțat. Asta înseamnă tradiție, o „tradiție” pe care o clamăm pe toate drumurile, dar pe care o călcăm cu barbarie, unii inconștient, alții cu bună știință.

Tare aș vrea să știu unde era Ministerul și Sindicatele învățământului când s-a prezentat expunerea de motive a acestei legi, tare aș vrea să știu câți dascăli erau la momentul respectiv în Parlamentul României și cine a avut interes ca să golească de sens munca dascălilor!? De ce a fost nevoie ca dascălilor să li se dedice o zi, alta decât cea pe care societatea le-o dedicase cu aproape un secol înainte… mai ales că în data de 5 iunie este și Ziua Mediului!? Am toate motivele să cred că ziua dascălilor a fost fixată în această dată pentru ca să i se piardă «urma»”, scria, într-un articol din Tribuna Învățământului, învățătorul focșănean Costică Neagu.

Ce sărbătorim la 5 iunie?!… Când întreaga suflare educațională se află într-un extraordinar efort de împlinire a muncii de un an sau la sfârșitul unui parcurs educațional mai îndelungat (teze, extemporale, teze unice, recapitulări semestriale, pregătiri pentru bacalaureat etc.)? Păi, de sărbători avem noi timp la această dată? Cum să te odihnești la mijlocul priporului?!

Dascălul trebuie sărbătorit pentru munca sa și atunci „Ziua” lui trebuie fie când se încheie un parcurs, nu când începe urcușul. Această zi trebuie să fie legată de un simbol, fie creștin, fie istoric, trebuie să fie o zi în care simbolistica sa să se înnobi­leze și să ne înnobileze cu fiecare an, să fie o zi prin care să ne demonstrăm, să ne susținem specificul național și tradiția în tăvălugul globalizării. Deși nu cred că va lua cineva în seamă aceste opinii, „somez”, în numele tradiției și al respectului față de foștii mei dascăli, ca diriguitorii școlii românești să facă toate demersurile și să ne redea „Ziua Învățătorului” așa cum ne-au dăruit-o înaintașii, să ne redea sărbătoarea pe care nici măcar comuniștii n-au îndrăznit să ne-o „aresteze”. Să ne redea simbolul care să ne adune în jurul lui, momentul în care să fim noi înșine apostolii neamului”, încheie dascălul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button