Expres

Astăzi, echinocțiul de toamnă / Când se schimbă ora

Astăzi, echinocțiul de toamnă
Astăzi este echinocțiul de toamnă, al doilea moment din an în care durata zilei va fi (aproximativ) egală cu cea a nopţii. Potrivit specialiştilor Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” Bucureşti, toamna astronomică începe pe 23 septembrie, la ora 9 și 50 de minute (ora României).

„Punctul echinocţiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii, ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului, cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară. În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii”, explică specialiștii Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Începând cu echinocţiul de toamnă, până pe 21 decembrie, când va fi solstiţiul de iarnă, durata zilei va scădea, iar nopţile vor fi din ce în ce mai lungi.
În 29 octombrie vom trece și la „ora de iarnă”, numită așa prin opoziție cu cea de vară. Dar ora de iarnă este de fapt cea naturală. Cea de vară a fost creată din motive economice.

Între Nașterea Maicii Domnului și Ziua Crucii, pe stil vechi

Se spune că în calendarul popular se păstrează în perioada echinoţiului de toamnă amintirea celebrării unui străvechi început de an. „Părinţii Bisericii creștine au suprapus aici, peste moartea și renașterea Zeiţei Muma de origine neolitică, sărbătorile Adormirii (morţii) și Nașterii Fecioarei Maria”, explică profesorul Ion Ghinoiu. Trebuie spus că acesta se referă pe stil vechi, la calendarul iulian, cu 13 zile în urmă, în secolul nostru, astfel că de abia joi (21 septembrie stil nou) a fost 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, Sântămăria Mică.
Obiceiuri importante sunt concentrate după echinocţiu în jurul Zilei Crucii (27 septembrie, pe stil vechi). La biserică se duc buchete de flori cu care se împodobesc crucea. Se spune că florile și frunzele sunt bune de leac, vindecă durerile de cap și de dinţi, iar cu crenguţele de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. De asemenea, la biserică se duc și prune, care după ce sunt sfinţite se pot păstra timp îndelungat și vindecă „de bube”. Florile se plâng una alteia în perioada aceasta pentru a se usca.

În tradiţiile tuturor popoarelor, echinocţiul de toamnă este legat de încheierea muncilor agricole, de sărbătorirea recoltelor.

Echinocţiul de toamnă este un punct de cotitură pentru natură, când se iau ultimele recolte şi se sădesc seminţe pentru toamnă. Păsările se retrag în ţările călduroase, iar celelalte animale îşi fac provizii şi se pregătesc pentru frig. Tradiţia spune că florile se plâng una către alta pentru a se usca. De începutul anotimpului mai rece sunt legate câteva superstiţii. Acum se face primul must, din struguri călcaţi în coşarcă. Se bat nucii, se adună merele şi gutuile. Tradiţia spune că ultimele fructe din pomi se lasă pentru Mama Natură. Tradiţia spune că e o perioadă de introspecţie, în care ne facem planuri şi ne regenerăm, precum natura. În mitologia greacă, toamna începea când se întorcea zeiţa Persefona împreună cu soţul ei, Hades, în lumea subpământeană. Noul sezon te face să pui în balanţă eșecurile şi reuşitele din lunile din urmă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare