Arsenie. Viaţa de apoi, la Brașov
Arsenie. Viaţa de apoi, la Brașov. Lungmetrajul „Arsenie. Viaţa de apoi”, road movie documentar scris şi regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera în cinematografele din România pe 1 septembrie.
Premiera internaţională a avut loc în luna iulie, pelicula fiind inclusă în competiţia „Proxima” a celei de-a 57-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie – 8 iulie 2023).
Filmul va putea fi vizionat la Braşov astăzi, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta. Regizorul va fi prezent la proiecţie pentru a discuta cu publicul despre cele vizionate.
Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii şi regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat şi se confesează. Filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie canonizat.
Alexandru Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru lungmetraje documentare ca „Marele jaf comunist” (2004), despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave (Ungaria), „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, „Kapitalism – reţeta noastră” (2010), o revenire fictivă a dictatorului Nicolae Ceauşescu într-o nouă societate cu obiceiuri cunoscute ale oamenilor de afaceri, „România: Patru patrii” (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea, şi „Ouăle lui Tarzan” (2017), despre primul institut de primatologie din lume. Începând cu anul 2010, Alexandru Solomon predă la UNArte şi este este preşedintele Asociaţiei One World Romania. În 2016, a publicat monografia „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.