Expres

Arabia Saudită caută călăi

  • logomytex.png
 

Arabia Saudită a deschis concurs pentru angajarea a opt călăi, întrucât are nevoie de personal suplimentar pentru a pune în practică sentințele la moarte.

Nu se caută calificări speciale pentru această poziție. Doritorii trebuie să știe că principalul lor rol este să „execute pedeapsa cu moartea”, dar și să amputeze membrele celor condamnați la sentințe mai „ușoare”.

Arabia Saudită se află în top 5 țări ale lumii care execută infractori, pe locul trei în 2014, după China și Iran și în fața SUA. Duminică a avut loc a 85-a execuție de anul acesta. Comparativ, în întreg anul 2014 au avut loc „doar” 88 de execuții. Majoritatea au fost executați pentru crimă, însă 38 au comis infracțiuni privind drogurile. Jumătate dintre cei executați erau saudiți, iar restul cetățeni din Pakistan, Yemen, Siria, Iordania, India, Indonezia, Burma, Ciad, Eritrea, Filipine și Sudan.

Nu s-a anunțat oficial un motiv al creșterii numărului de execuții, însă diplomații speculează că este o evoluție firească a faptului că au fost numiți mai mulți judecători. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google