Ar putea urma și alte atentate în Occident
A avertizat șeful MI5, Andrew Parker
După atentatul de la Paris, directorul general al serviciului britanic de informații interne (MI5), Andrew Parker, a declarat că o grupare islamistă extremistă din Siria planifică „atentate de mare amploare” în Occident, fiind vizate rețelele de transport public sau atracțiile turistice cele mai populare din Europa. Deși cea mai mare amenințare vine din partea organizației Stat Islamic, extremiști aparținând unor grupări afiliate Al-Qaeda reprezintă și ei un pericol.
„Ne confruntăm cu comploturi mai complexe și mai ambițioase care urmează modul de abordare al Al-Qaeda și al imitatorilor săi. Știm, spre exemplu, că o grupare de teroriști fanatici Al-Qaeda în Siria planifică atentate de mare amploare împotriva Occidentului. Deși noi și partenerii noștri lucrăm la capacitate maximă, știm că nu putem totul”, a avertizat Parker.
Directorul MI5 a menționat că atentate similare celor petrecute la Mumbai sau deturnarea unor avioane civile ar putea avea loc și în Europa.
Declarațiile au fost făcute într-o adresare în fața comisiei speciale a Royal United Services Institute, ședință care a avut loc la sediul central al MI5. Oficialul britanic a făcut referire și la Celula Khorasan, formată din oameni cu experiență din Al Qaeda, dintre care cel puțin 50 sunt experți în producerea și testarea bombelor.
Potrivit autorităților din Marea Britanie, Al Qaeda colaborează strâns cu altă grupare jihadistă, Frontul Al-Nusra, care activează în prezent în Siria.
Efect de bumerang
Și expertul american Max Abrahms a susținut că modul în care a fost organizat atacul asupra sediului săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo „oferă motive să credem că actualele conflicte din Irak și Siria ar putea avea efect de bumerang în Europa”.
Abrahms, care este lector la Universitatea Northeastern din Boston, a fost de părere că atacatorii de la Paris au acționat ca niște profesioniști, atât în timpul atacului, cât și atunci când au fugit.
„Au fost mai mulți atacatori implicați și toți știau foarte bine ce au de făcut. Chiar dacă Charlie Hebdo pare o țintă ușoară, nu este chiar așa. Poliția era prezentă acolo, iar în clădire puteai intra doar accesând un cod de securitate. În plus, jurnaliștii vizați erau vigilenți pentru că fuseseră amenințați. Cu toate acestea, atacatorii nu au avut nici o problemă în a pătrunde în clădire și a fugi de la locul crimei”, a susținut expertul american.
Alertă în mai multe țări
Autoritățile din Belgia, Marea Britanie și Spania sunt în alertă, în urma atacului de la Paris. În Marea Britanie au fost sporite măsurile de securitate, iar eforturile de monitorizare și de control sunt ample, însă nivelul general de alertă teroristă nu a fost ridicat. La Madrid este stare de alertă de gradul 3. Poliția se află în toate punctele strategice, în special în stațiile de metrou și la frontiera Spaniei cu Franța. Autoritățile belgiene nu au considerat că este necesară ridicarea nivelului de alertă teroristă, care este în prezent de 2, pe o scară de la 0 la 4. (S.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.