Aproape de grevă generală în învățământ / Se „blochează” Evaluarea Națională și Bacalaureatul? / Update. Mâine, grevă de avertisment
Aproape de grevă generală în învățământ.
…………………………………………………………………….
Update. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, astăzi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00.
…………………………………………………………………….
Potrivit sindicatelor din Educație, se preconizează ca începând din 22 mai profesorii să intre în grevă generală. Acest lucru ar putea însemna blocarea anului școlar. Implicit a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Aproape de grevă generală în învățământ
Angajații din sistemul de educație solicită majorarea salariilor și investiții, fiind nemulțumiți că guvernanții nu le ascultă păsurile.
Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie; salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Aproape de grevă generală în învățământ
De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.