Expres

Aproape 80% din marile magazine verificate de ANPC au primit sancţiuni pentru nereguli la raioanele de fructe şi legume

 

Aproape 80% din marile magazine verificate de comisarii Protecţiei Consumatorilor, la începutul acestei luni, la nivel naţional, au fost sancţionate pentru nereguli la raioanele de fructe şi legume.

Aceasta a fost a doua etapă de control a operatorilor economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanțuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.

Au fost controlaţi 678 operatori economici, iar la 532 dintre ei (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de 487 tone fructe şi legume proaspete, din care 60 de tone nu se încadrau în prevederile legale. Comisarii au dispus retragerea definitivă de la comercializare a 9,5 tone de marfă, întrucât era improprie consumului uman, iar alte fructe şi legume au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităţilor constatate (ex: de etichetare, de afişare a preţului sau a ţării de origine), conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Comisarii au aplicat 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 348 de amenzi contravenţionale în valoare de 1.723.600 lei, iar diferenţa – avertismente.
Printre altele, comisarii au găsit la vânzare fructe şi legume lovite, deshidratate, pătate, cu pulpă moale, depreciate calitativ, alterate, atacate de mucegai etc.. De asemenea, s-au găsit cazuri în care calitatea fructelor expuse nu corespundea cu cea afișată.

De asemenea, au fost identificate probleme de etichetare (lipsa elementelor de identificare, a datelor privind ţara de origine sau calitatea lor ş.a.), neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă.

Nu au dispărut nici practicile incorecte. Astfel, s-au găsit la vânzare legume şi fructe din import (Turcia, China, Egipt) care erau expuse ca fiind din România.
În alte cazuri, proveniența înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului și cea înscrisă pe eticheta de la raft nu corespundeau (pe etichetă apăreau două sau trei variante de țară de origine, de ex: România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induși în eroare).

CITIŢI ŞI:

Comisarii Protecţiei Consumatorilor au făcut iar controale la raioanele cu fructe şi legume ale supermarket-urilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare